Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unirea Braniștea, încercare finală de promovare în Liga a II-a

Barajul de accedere în Liga a II-a de fotbal a ajuns la ultima fază, manșele retur ale finalelor, în care este angrenată și echipa gălățeană Unirea Braniștea.

După un 1-3 ce a părut destul de tranșant pentru băcăuani în turul barajului de promovare în Liga a II-a, cei de la Unirea Braniștea nu mai au nimic de pierdut și vor da totul pe teren pentru a răsturna situația formației calificate în eșalonul secund. Gruparea gălățeană vine după cel mai bun sezon al său, în care a câștigat Seria a II-a, din care a făcut parte, plus că a trecut cu o dublă victorie de Știința Miroslava (2-1 și 4-3).

Manșa retur Unirea Braniștea - FC Bacău este programată miercuri, de la ora 17:30, pe Stadionul "Oțelul", fanii fotbalului gălățean fiind așteptați pentru a susține echipa gazdă. De asemenea, organizatorii acestui joc vor pune mijloace de transport la dispoziția locuitorilor din Braniștea, pentru a se deplasa la stadion.

Revenind strict la ceea ce se va întâmpla pe teren între cele două formații, jucătorii de la Braniștea au speranțe dacă se gândesc la evoluţia din prima jumătate de oră din manșa tur. Până spre finalul primei reprize, Unirea a condus cu 1-0 și a avut și alte oportunități de a se desprinde pe tabelă.

Vali Munteanu, cel mai în formă la meciurile de baraj

Unirea Braniștea își pune speranțele în privința meciului retur și în experiența ca fotbalist a lui Valentin Munteanu. Acesta are sezoane multe petrecute la nivelul primelor două ligi, iar acest lucru s-a văzut și la meciurile de baraj de până acum. Munteanu a fost marcatorul unicului gol al echipei sale în partida din tur, scor 1-3, iar cu alte două goluri a contribuit la returul cu Știința Miroslava - de fiecare dată când echipa sa a avut nevoie pentru a tranșa calificarea.

“Privim cu încredere meciul retur, știm că nu e ușor să întorci un așa rezultat, dar cu siguranță promovarea nu este jucată, vom da totul pentru a ieși cu capul sus și, de ce nu, pentru a promova. Îi așteptăm pe fani într-un număr cât mai mare la meci pentru a ne susține. Sperăm ca la final să ne putem bucura împreună de performanța obținută”, a spus Vali Munteanu.
Un alt remarcat al manșei tur a fost portarul Gabriel Ursu (împrumutat de la Oțelul), care a avut multiple intervenții salvatoare, care au limitat proporțiile scorului.

Partida de miercuri, de pe Stadionul "Oțelul", va fi transmisă în direct și pe platforma online FRF TV.

În celelalte jocuri de baraj de promovare: CS Dinamo București - Vedița Colonești (4-2 în tur), FK Odorheiu Secuiesc - CS Tunari (0-4), SCM Rm. Vâlcea - Gloria Bistrița (0-1) și Politehnica Timișoara - SCM Olimpia Satu Mare (0-2).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Virgil Marți, 3 Iunie 2025 14:53 89.136.187.*** Link la comentariu

De ce clubul Otelul nu-l ia inapoi pe Bordun avem prea multi bani sa dam pe jucatori? Jucatorul este ideal pentru postul de aripa dreapta la Otelul in locul lui Maciel

postat de Dan Joi, 5 Iunie 2025 11:25 173.245.207.*** Link la comentariu

Traiasca parchetul, faianta si mobila sarbeasca Voios v-ati dat arama de sub masca Nu numai in vanzarea meciului de acasa S-au prins pana si florile din glastra! Rusine sa va fie!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.