Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tragere la sorţi promițătoare pentru Oțelul în noul sezon

Gruparea gălățeană și-a aflat programul pentru ediția 2025-2026 a Superligii, după tragerea la sorți care a avut loc miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Oțelul poate deja să-și facă unele calcule vizavi de abordarea noului sezon și de numărul de puncte pe care să-l realizeze, după ce s-a stabilit "țintarul" complet al ediției 2025-2026 a Superligii de fotbal.

De remarcat este faptul că prima etapă a sezonului aduce echipa gălățeană în fața propriilor suporteri, contra Petrolului Ploiești - o echipă a cărei galerie este înfrățită cu cea a gălățenilor. Chiar dacă n-a fost meci de primă etapă, Oțelul - Petrolul a fost și primul joc oficial din 2025 pentru cele două formații, când scorul a fost 0-0, dar cu alți antrenori la cârma celor două grupări.

Prima deplasare va fi la Constanța, cu Farul, iar apoi se joacă din nou pe teren propriu, cu Dinamo. În teorie, cel mai ușor meci al startului de sezon este cel din runda a patra, în deplasare cu Unirea Slobozia.

Programul complet al Oțelului din turul Superligii: Petrolul (acasă), Farul (deplasare), Dinamo (a), Unirea Slobozia (d), Rapid (a), FC Argeș (d), CFR Cluj (a), FK Miercurea Ciuc (d), FC Botoșani (a), CSU Craiova (a), FCSB (d), Metaloglobus (a), UTA (d), "U" Cluj (a), FC Hermannstadt (d).

Ca avantaj, pentru turul de campionat, este de remarcat faptul că Oțelul va juca două meciuri la rând pe teren propriu, plus debutul de sezon acasă. Cel mai mare dezavantaj ar putea fi faptul că meciul cu Metaloglobus - cea mai slabă echipă a momentului - este programat destul de târziu, când echipa bucureșteană s-ar mai putea regla din mers vizavi de lot și de organizare.

Președintele Cristi Munteanu, încrezător într-un start bun

Clubul Oțelul a fost reprezentat la tragerea la sorți de președintele Cristi Munteanu, care i-a purtat noroc, având în vedere "țintarul" favorabil gălățenilor. Ca primă remarcă, acesta s-a bucurat de faptul că nu mai există nicio serie de meciuri grele, cum s-a întâmplat în ediția precedentă, când după ambele serii (tur-retur) Oțelul a ieșit cam șifonată.

”Tragerea la sorți mi se pare destul de echilibrată. Nu avem un program cum am avut anul trecut, cu 5-6 meciuri cu echipele grele ale campionatului. Prima etapă, cu Petrolul, acasă. Este o echipă familiară cu a noastră, sunt convins că vor veni mulți spectatori, pentru că este o formaţie de tradiție și de top a fotbalului românesc. În etapa a doua mergem la Constanța, unde întâlnim Farul, cu o bancă tehnică nouă. Va fi un meci în care cred că vom face o partidă bună și nu vom veni cu mâna goală. În etapa a treia, vom juca acasă cu Dinamo, o echipă de play-off, dar am mare încredere că spectatorii noştri vor fi al 12-lea jucător și va fi foarte important să ne ajute să luăm cele trei puncte. După primele trei etape, șapte puncte ar fi OK, iar nouă ar fi extraordinar”, a spus Munteanu.

Amical cu Farul Constanţa

Până la confruntarea din etapa a doua pe care cele două echipe o vor avea la Constanța, Oțelul și Farul se vor întâlni vineri dimineață, de la ora 10:30, pe Stadionul "Arcul de Triumf" din Capitală, într-un meci amical. Gălățenii vin după un stagiu de pregătire centralizată la Brașov, în care au mai disputat o partidă de verificare cu un adversar de Superligă, 1-1 cu FK Csikszereda, iar constănțenii se pregătesc de plecarea în cantonamentul din Bulgaria, după ce au disputat două "amicale" între timp.

După meciul cu Farul, delegația Oţelului revine la Galați, unde va disputa următoarele două partide amicale, cu Ceahlăul și Metalul Buzău (ambele din Liga a II-a).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Bau-Bau Joi, 26 Iunie 2025 13:58 5.13.161.*** Link la comentariu

Tragere la sorţi promițătoare ... nu mai joaca cu toate echipele? Este bazata inca de la inceput si TOTUL VA FI BINE???!!!

postat de Mitruț Joi, 26 Iunie 2025 14:56 86.124.200.*** Link la comentariu

Joao Paulo de la Sheriff Tiraspol și Andrezinho de la Alverca urmează sa fie anunțați oficial .Pe lângă ei va mai veni un jucator de banda și un fundaș central ,dacă pleacă Stevanovici, vin doi fundas

postat de Florin Joi, 26 Iunie 2025 15:17 86.124.201.*** Link la comentariu

BauBau @ este în capul tău, probabil ești CÎINE-dinamovist-nu gălățean! Dacă mai sunt vreo doitîmpiți ca tine, importiva Oțelului, e clar,avem cretini la comentarii! HAI OȚELULE, HAI GYUSZI CU SUCCES

postat de Ionel Vineri, 27 Iunie 2025 10:19 89.136.187.*** Link la comentariu

Vai mama noastra! Am urmarit amicalul cu Farul daca nu se schimba ceva pe linia de fund, retrogradare scrie pe noi. Niciun jucator n-a iesit in evidenta cu ceva!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.