Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Absolventă CNVA, Simina Tănăsescu - prima femeie președinte la CCR

Simina Tănăsescu (56 ani) este noul președinte al Curții Constituționale. Ea a fost aleasă, duminică, cu majoritatea voturilor judecătorilor, pentru un mandat de trei ani. Este judecător la CCR din 2019 și devine primul președinte femeie de la înființarea Curții, în 1992.

Despre Simina Tănăsescu aţi putut afla din ediţia din 8 mai 2019 a ziarului „Viaţa liberă” că este a doua gălăţeancă judecător la CCR. La acel moment, preşedintele Klaus Iohannis semnase decretul de numire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a Siminei Tănăsescu, fost consilier prezidenţial. Prima gălăţeancă numită la CCR, tot de Klaus Iohannis, a fost Livia Stanciu, care şi-a început mandatul de nouă ani în iunie 2016.

Elena Simina Tănăsescu, născută la 18 iulie 1968 la Galaţi, a absolvit Liceul (acum Colegiul Naţional n.a.) "Vasile Alecsandri" din Galați, apoi Facultatea de Drept din Bucureşti în 1991 și a obţinut titlul de doctor la Facultatea de drept şi ştiinţe politice, Universitatea „Aix-Marseille III”. Este profesor de drept constituţional şi drept european în cadrul Universităţii din Bucureşti și a primit „Legiunea de onoare” și „Ordinul naţional pentru merit”, grad de Cavaler, conferite de Republica Franceză.

Conform CV-ului său, a fost judecător (1991-1993), Judecătoria Sector 1, București; cadru didactic (din 1993) și profesor universitar îndrumător de doctorat (din 2006), Facultatea de Drept, Universitatea București, România; cadru didactic asociat (din 1995) și responsabil pedagogic (2007-2014) al Collège juridique d’études éuropéennes de Bucarest (www.collegejuridique.ro), Universitatea din București (România) și Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne, Franța; membru fondator și director (2008-2019) al Centrului de drept constituțional și instituții politice, Universitatea din București; reprezentantul societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (2009-2011); reprezentant al României în cadrul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2000-2004); membru pentru România în cadrul Grupului de experți independenți pe lângă Congresul puterilor locale și regionale al Consiliului Europei (2000-2018); consilier prezidențial (2015-2018); reprezentant al României în cadrul Înaltului Consiliu al Institutului Universitar European (2016-2019).

Printre publicațiile sale se numără: „Principiul egalităţii în dreptul românesc” (1998), „Interpre­tarea Constituţiei. Teorie şi practică” (2002), „Legile elec­torale – comentarii şi explicaţii” (2004), „Constituţia României – comentariu pe articole” (2008), „Reforma constituţională: analiză şi proiecţii” (2012). Este autoarea a peste 75 de studii, articole, cronici şi note apărute în volume colective ori reviste de specialitate de prestigiu, din ţară şi străinătate.

A fost distinsă cu premiul „Andrei Rădulescu” al Uniunii Juriştilor din România pentru lucrarea „Interpretarea Constituţiei. Teorie şi practică” (2002), Premiul „Hannibal Teodorescu” pentru cartea „Constituţia României – comentariu pe articole” (2008). În 2011, a fost decorată de Preşedintele Republicii franceze cu „Ordre national pour mérite în grad de Chevallier”.

Potrivit G4Media, Simina Tănăsescu este văzută ca fiind din aripa reformistă în interiorul CCR.

Spre exemplu, în iunie 2021, Simina Tănăsescu, alături de Livia Stanciu, au făcut opinie separată atunci când Curtea a decis că recomandările MCV privind desființarea Secției speciale nu sunt legi europene obligatorii pentru instanțele din România, iar judecătorii nu au dreptul să declare ilegală Secția în baza lor.

În 2025, atunci când o decizie controversată a CCR în imobiliare spunea că anularea unui Plan Urbanistic Zonal nu mai duce automat la anularea autorizațiilor de construire emise în baza acelui PUZ, Elena Simina Tănăsescu, alături de Livia Stanciu, Mihaela Ciochină și Laura Iuliana Scântei s-au opus adoptării.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Quaestio Duminică, 13 Iulie 2025 19:03 86.124.200.*** Link la comentariu

Se califica/inscrie cu brio ...in Lunga Linie a Oamenilor de Partid . Nu e ca si cum ...daca esti galatean , gata , esti Panaceu ptr Romania .

postat de Ionel Duminică, 13 Iulie 2025 20:16 89.136.187.*** Link la comentariu

Sper ca aceasta doamna sa aiba mila de noi pensionarii sa proceseze ce scrie in Constitutie. Drepturile noastre sunt de neatins si sa respinga ordonanta cu CASS-ul chiar daca nu este o lege organica!

postat de Sekuristu Duminică, 13 Iulie 2025 20:25 86.124.200.*** Link la comentariu

S-a remarcat ca sluga perfecta a sistemului sekurist din Romania... ca si cucoana Stanciu...

postat de Aurel Luni, 14 Iulie 2025 03:52 86.124.201.*** Link la comentariu

Sa speram ca n-o va lua pe urmele Liviei Stanciu in ceea ce priveste prestatia viitoare de la CCR. Speranta moare ultima!...

postat de Hagi Luni, 14 Iulie 2025 04:39 86.120.239.*** Link la comentariu

Sper sa nu mai anuleze și alte alegeri și să se termine cu implicarea politicului în justiție O tara de tot rasul la capitolul asta .

postat de Dorel Luni, 14 Iulie 2025 05:33 89.121.200.*** Link la comentariu

si Galatiul are "lichele nationale"...

postat de florina Luni, 14 Iulie 2025 06:35 95.76.0.*** Link la comentariu

o alta javra de magistrat

postat de as Luni, 14 Iulie 2025 07:40 185.103.99.*** Link la comentariu

sa fii presedinte la o unealta politica nu face cinste nici CNVA-ului, nici orasului. Turul doi inapoi

postat de Dax Luni, 14 Iulie 2025 08:17 5.13.145.*** Link la comentariu

Daca tot la fel de intunecata ramane mental si nu isi da seama de setea de justite dupa care natia asta tanjeste atat de mult, e degeaba.

postat de Cetatean Luni, 14 Iulie 2025 11:35 95.76.1.*** Link la comentariu

Este clar ca este pregătită. FATA DE ATITUDINEA CCR, INSTITUTIE INFIINTATA TARZIU, NU STIM DE CE. NU REPREZINTA SIMBOLUL ECHITATII SI DREPTATII. SA FACA JUSTITIE NU POLITICA

postat de Cernea Luni, 14 Iulie 2025 12:06 95.76.1.*** Link la comentariu

Ptr. dn l Ionel, drepturile a pensie, la creșterile ptr. 2025 ,SUNT DISPUSE DE LEGE ORGANICA. NUMAI CA , CCR. INCALCA CHIAR SI LEGEA ORGANICA, LA CETATENI. LA PENSIILE SPECIALE CCR, NU ADMITE , nu es

postat de Veșnici și aceeași Luni, 14 Iulie 2025 12:32 108.245.201.*** Link la comentariu

Nu se va schimba nimic ..

postat de caddy Luni, 14 Iulie 2025 12:38 89.238.225.*** Link la comentariu

hotii sunt la putere, cum e posibil dupa santajul cu CCR Petre Lazaroiu, pus la cale de iohannis, au trecut atatia ani si este neclintita? acum sefa, desfiintarea urgenta!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.