Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Copil de trei ani, sfâșiat de câini în curtea casei

Un băiețel în vârstă de trei ani, din comuna Munteni, a ajuns în stare gravă la spital după ce mai mulți câini l-au atacat chiar în curtea casei.

Tatăl micuțului, cel care l-a dus de urgență la Spitalul din Tecuci, a povestit că animalele fără stăpân, aflate slobode pe ulițele satului, au pătruns în gospodărie și l-au mușcat pe copil, provocându-i leziuni.

Medicii i-au acordat primul ajutor, dar, din cauză că rănile sunt foarte grave, au decis să îl transfere la Galați, la Spitalul de Pediatrie.

Pe fir au intrat și polițiștii, care au deschis o anchetă. ”Secția 6 Poliție Rurală Tecuci a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către angajații Spitalului Municipal ”Anton Cincu”, cu privire la faptul că, la unitatea medicală, a fost adus un minor din localitatea Munteni, mușcat de câini. Polițiștii s-au deplasat la spital, ocazie cu care au stabilit că aspectele sesizate se confirmă. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui și vătămare corporală din culpă”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Polițiștii vor trebui să afle cine avea responsabilitatea gestionării situației câinilor fără stăpân (atacul acestora nefiind faptă prevăzută de lege - n.r.) și dacă în privința animalelor au fost luate toate măsurile prevăzute de lege.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Pieton printre javre Duminică, 20 Iulie 2025 04:29 128.127.118.*** Link la comentariu

Câinii sunt lăsați pe străzi și în Galați și în Tecuci. ONG-urile îi ocrotesc pe câini, nu pe oameni. Primarii nu au voie să-i adune dacă nu le pot asigura pensiuni. Drepturile câinilor mai presus de

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.