Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rafală de cutremure în Extremul Orient rusesc

Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 și apoi 7,4 au avut loc, duminică, în largul coastelor peninsulei Kamceatka, în Extremul Orient rus, ducând la declanșarea alertei de tsunami, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), citat de France Presse. Centrul Seismologic Euro-Mediteraneean a înregistrat în mai puțin de o oră cinci seisme de peste 6,1, produse la adâncimi mici.
Conform Hotnews.ro, epicentrul acestor cutremure a fost în Oceanul Pacific, la distanțe de 130 și 144 de kilometri de orașul rus Petropavlovsk-Kamchatski, capitala regiunii Kamceatka. Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean, în puțin peste jumătate de oră au avut loc șase cutremure cu magnitudinea peste 5,5, cele mai puternice trei dintre ele producându-se la adâncimi mici, între 8 și 20 de kilometri. Peninsula Kamceatka este punctul de întâlnire dintre plăcile tectonice din Pacific și America de Nord, ceea ce face din această regiune una dintre cele mai active zone seismice de pe planetă.
Peninsula rusă, care separă Marea Ohotsk de Oceanul Pacific, este ”una dintre regiunile cele mai expuse la cutremure din lume”, potrivit serviciului american de geofizică. Din 1900, șapte cutremure de mare amploare - cu magnitudinea mai mare sau egală cu 8,3 - au avut loc de-a lungul acestei peninsule.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de DC Duminică, 20 Iulie 2025 19:39 86.124.200.*** Link la comentariu

Nu-i mai rabdă nici pământul !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.