Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Euro a coborât sub 5,07 lei. Pieţele internaţionale s-au calmat

În ultima săptămână, moneda națională a avut o evoluție apreciativă, efect al pachetului de măsuri luat de guvernul Bolojan, care i-a liniștit pe investitorii străinii, dar și datorită reducerii aversiunii față de risc în piețele internaționale.

La începutul săptămânii trecute, media euro creștea la 5,0795 lei, iar la finalul ei cobora la 5,0736 lei.
Miercurea aceasta, volatilitatea din piață a fost mai ridicată. În prima parte a ședinței, tranzacțiile s-au realizat între 5,068 și 5,071 lei, astfel că media a coborât de la 5,0705 la 5,0693 lei. După anunțarea cursului, ordinele mai mari de cumpărare au împins cotațiile la un maxim de 5,076 lei, după care s-au retras la 5,069 lei.
După mai multe săptămâni de scăderi, miercurea aceasta indicii ROBOR, care au atins minime ale ultimelor două luni și jumătate, au schimbat direcția și au crescut marginal. Indicele ROBOR la la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,69 la 6,70%, față de 6,72% în urmă cu o săptămână. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,82 la 6,83%, de la 6,85% miercurea trecută. Indicele la 12 luni s-a oprit la 6,95%, după ce la jumătatea săptămânii trecute se afla la 6,99%.

Acordul SUA - Japonia a liniştit pieţele

Anunțul făcut de președintele Trump conform căruia a fost încheiat un acord comercial cu Japonia ce va implica taxe vamale reciproce de 15%, față de un proiect inițial de 25%, a redus aversiunea față de risc, iar piețele financiare s-au apreciat.
Euro a crescut la 1,1724 - 1,1757 dolari, iar în piața locală cursul monedei americane a scăzut de la 4,3334 la 4,3189 lei, mai jos cu mai mult de 1% față de jumătatea săptămânii trecute.
Analiștii consideră că parcursul perechii euro/dolar va fi influențat de războiul tarifelor comerciale și de politicile monetare ale principalelor bănci centrale, Rezerva Federală (Fed) a SUA și Banca Centrală Europeană (BCE). Piața nu anticipează din partea Fed o decizie de reducere a dobânzii de referință la ședința sa de politică monetară de săptămâna viitoare, o primă tăiere fiind așteptată pentru luna septembrie. La rândul lor, oficialii BCE au declarat că procesul de ameliorare a dobânzii s-a apropiat de final. Următoarea ședință a BCE se va desfășura joia aceasta.
În opinia economiștilor, euro ar putea atinge în următoarele 12 luni un maxim de 1,25 dolari, conform celor de la Goldman Sachs, minimul anticipat fiind de 1,10 dolari.

Ethereum, mai multe tranzacții decât bitcoin

Cursul monedei elvețiene, care a revenit sub pragul de 0,93 franci/euro, a urcat miercurea aceasta de la 5,4340 la 5,4512 lei, față de 5,4475 lei, la jumătatea săptămânii trecute.
În urmă cu o săptămână, cursul lirei sterline se situa la 5,8473 lei, iar miercurea aceasta a urcat de la 5,8453 la 5,85 lei.
Prețul gramului de aur a urcat de la 471,7572 lei la 476,3851 lei, în timp ce metalul galben fluctua în culoarul 3.416 - 3.437 dolari/uncie.
Monedele regionale au avut o evoluție stabilă față de euro, după ce s-au depreciat în prima parte a săptămânii trecute. Miercurea aceasta, cursul celei poloneze a fost stabilit la 4,2544 zloți/euro, iar al celei maghiare la 399,23 forinți/euro.
Bitcoin s-a apreciat miercuri la 117.892 - 120.148 dolari și s-a apropiat de maximul de 123.117 dolari, atins la începutul săptămânii trecute. Ethereum, al cărui volum de tranzacționare l-a depășit pe cel a bitcoin, a urcat la 3.634 - 3.765 dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RG

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Minciuna de STAT costă Joi, 24 Iulie 2025 02:59 5.13.128.*** Link la comentariu

Daca euro nu scade sub 5.00 lei, nu e relevant pentru a justifica politicile "bune" ale guvernului. Ca de acolo s-a plecat.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.