Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Și copiii necăjiți au nevoie de educație pentru siguranță

Proveniți din medii defavorizate și având nevoie de o îngrijire aparte și suport pe toate fronturile, copii ai căror părinți sau aparținători nu le pot oferi educația necesară, din diverse motive, au parte de ajutorul polițiștilor.

Minorii care vin zilnic la Centrul Fundației "Familia", unde au parte de diverse activități și îngrijire au primit o lecție inedită din partea agenților de Circulație, care au ținut, special pentru ei, un curs intensiv de bune practici rutiere și nu numai. Mai exact, copiii au fost învățați cum să meargă corect pe stradă și cât de importantă este o conduită rutieră corectă.

Au aflat despre riscurile pe care le prezintă interacțiunile cu persoane necunoscute, mai ales în mediul online și cât de periculos poate fi plecatul de acasă.

”În cadrul acțiunii ”Lecții de vacanță”, cei mici au fost implicați în discuții interactive pe teme esențiale pentru siguranța lor: educație rutieră, cu reguli de circulație pentru pietoni și bicicliști, importanța respectării semnelor de circulație și a comportamentului preventiv în trafic, prevenirea disparițiilor și a plecărilor voluntare și interacțiunea cu persoane necunoscute, atât în viața reală, cât și în mediul online, subliniind pericolele ascunse și modul în care pot reacționa în astfel de situații”, au explicat reprezentantii IPJ Galați, la finalul întâlnirii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.