Dramaturgul Teodor Mazilu, urmaşul lui Caragiale

Dramaturgul Teodor Mazilu s-a născut pe 11 august 1930, la București. A fost unul dintre cei mai importanți autori români de teatru ai secolului al XX-lea, denumit „al doilea după Caragiale”. 

A urmat cursurile Liceului comercial „Nicolae Bălcescu”, apoi Facultatea Muncitorească, iar mai târziu s-a numărat printre cursanții Școlii de Literatură „Mihai Eminescu”. 

A colaborat cu revistele „Contemporanul”, „Flacăra”, „Luceafărul” și „România literară”, iar în 1946 a publicat placheta de versuri „Univers în miniatură”. 

Captat de viața boemă de scriitor, încă din timpul liceului a fost redactor al revistelor „Tinerețea” și „Tânărul muncitor”, dar a lucrat și în redacția ziarului „Scânteia tineretului” și pentru scurt timp la „Gazeta literară”.
În 1956, a publicat volumul de schiţe satirice „Insectar de buzunar”, care s-a bucurat de un mare succes și în pofida cenzurii din acea perioadă, a reușit să-și câștige publicul, satirizând absurdul caracteristic regimului despotic, continuând cu schițe și nuvele ca „Galeria palavragiilor”, „Vara pe verandă”, „Doamna Voltaire”, „Înmormântare pe teren accidentat”, cât și cu romanele „Bariera”, „Aceste zile și aceste nopți”, „Într-o casă străină” și „O singură noapte eternă”, personajele sale fiind, escroci sentimentali, spirite conservatoare și prefăcute, indivizi ranchiunoși și mândri de ticăloșia lor. 

A debutat în dramaturgie cu piesa „Proştii sub clar de lună”, premiera având loc în decembrie 1962, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”. 

Piesa „Proştii sub clar de lună”, o comedie unde o lume controlată financiar e forțată să învețe să iubească și să aibă suflet, a stârnit un val de reacţii violente, şocând prin noutatea formulei de teatru, fiind interzisă, de autorități, pentru o vreme.
Dintre piesele sale, mai amintim: „Acordeonistul” „O sărbătoare princiară”, „Acești nebuni fățarnici”, „Frumos e în septembrie la Veneția”, „Fugiți, vin clienții!”, „Mobilă și durere”, „Don Juan moare ca toți ceilalți”, „Somnoroasa aventură” și „Amorul unui subaltern”.

Prin operele sale, Mazilu a adus pe scenă tipare umane mai puțin explorate până atunci, ca tipologia șmecherului și a delapidatorului, dar a propus și două tipuri de femei, plângăreaţa și dominatoarea.
Asemenea lui Caragiale, a observat atent realităţile oamenilor din jurul său, pe care i-a provocat, apoi i-a descris în operele sale, conturând foarte bine tiparul omului prost. 

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociației Scriitorilor din București și cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române.

A încetat din viață pe 18 octombrie 1980, la București
 

(diferite surse)