Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 46.000 de persoane în siguranță, în minivacanța de Sfânta Maria

În perioada minivacanței de Adormirea Maicii Domnului și de Ziua Marinei Române, jandarmii gălăţeni au fost la posturi, desfășurând activități operative și preventive, care au avut drept scop principal asigurarea unui climat de siguranță pentru comunitate și prevenirea manifestărilor care pot aduce atingere ordinii publice.  


Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, cpt. Cătălin Bădin, jandarmii au îndeplinit 46 de misiuni de ordine publică, dintre care:
• 12 misiuni de asigurare a ordinii publice, destinate gestionării evenimentelor cu participare numeroasă și prevenirii unor posibile incidente;
• 24 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate zilnic, în zonele cu risc, atât prin patrule de jandarmerie, cât și prin patrule polițist-jandarm, în vederea descurajării comportamentelor antisociale;
• Cinci misiuni în cooperare cu poliția, care au vizat consolidarea acțiunilor de prevenire și combatere a faptelor ilegale;
• Cinci rezerve de intervenție, pregătite să acționeze rapid pentru restabilirea ordinii în situații neprevăzute.
Prin măsurile adoptate și prezența constantă în teren, peste 46.000 de persoane au beneficiat de un cadru de siguranță sporit pe durata desfășurării evenimentelor publice.
Deşi în ansamblu nu s-au înregistrat probleme majore, au fost aplicate şi sancţiuni, unor persoane care au încălcat normele de convieţuire socială. Astfel, jandarmii au dat patru amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.700 de lei, pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, refuzul de legitimare și participarea la scandal.
De asemenea, pe timpul misiunilor au fost constatate trei infracțiuni, cu trei autori identificați. Este de remarcat faptul că două dintre aceste fapte au fost depistate de patrulele mixte poliție–jandarmerie, în cadrul acțiunilor de menținere a ordinii publice, ceea ce confirmă eficiența cooperării între cele două instituţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gogu Sâmbătă, 6 Septembrie 2025 07:25 212.27.198.*** Link la comentariu

Bravo! Sa le dam cate o felicitare si sa ii dam la gazetă, ca iși fac treaba!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.