Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Medicamentul care previne infectarea cu HIV a fost aprobat în Europa

Comisia Europeană a acordat autorizația de comercializare pentru medicamentul injectabil bianual al Gilead Sciences care previne infecția cu HIV, a anunțat marți compania, potrivit Reuters.

Medicamentul, cunoscut sub denumirea științifică de Lenacapavir, va fi comercializat în Europa sub numele de ”Yeytuo”. Acesta a fost aprobat în iunie de autoritățile de reglementare din SUA, unde este comercializat sub numele de ”Yeztugo”, a anunțat Hotnews.ro.

Lenacapavir s-a dovedit aproape 100 la sută eficient în prevenirea HIV în cadrul unor studii clinice ample efectuate anul trecut, dând noi speranțe în ceea ce privește întreruperea transmiterii virusului, care infectează 1,3 milioane de persoane pe an. 

Aprobarea Comisiei este pentru utilizarea în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Înainte ca medicamentul să poată fi pus la dispoziția pacienților, Gilead va trebui să stabilească condițiile de preț și de subvenție cu sistemele de sănătate din fiecare țară. 

În Statele Unite, prețul de listă al Gilead pentru Yeztugo este de peste 28.000 de dolari pe an. Aprobarea UE vine după ce, în iulie, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat Lenacapavirul ca opțiune suplimentară pentru prevenirea HIV.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.