Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Procurorii unor parchete îşi suspendă activitatea, în semn de protest. E revoltă și la instanțe

Procurorii Parchetului Tribunalul București au anunțat marți, 26 august, că își suspendă activitatea „pe durată nedeterminată”, până la retragerea proiectului referitor la pensiile speciale ale magistraților.

Adunarea Generală a procurorilor s-a întrunit marți în vederea „exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu și la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției”, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un comunicat. 

Procurorii au decis, în unanimitate, în adunarea generală, că proiectul Guvernului „nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale”. În plus, ei acuză că din proiect „lipsește o etapizare reală și măsuri tranzitorii” și că „este elaborat în lipsa unei fundamentări reale”. 

În același timp, mai multe instanțe din țară au anunțat că își suspendă activitatea, cu anumite excepții. Curțile de Apel din București, Bacău, Iași, Alba Iulia şi Galaţi au anunțat că își vor suspenda activitatea începând cu data de 27 august, urmând a judeca doar dosarele cu caracter urgent, au transmis oficialii instanțelor. 

Decizia a fost luată în urma convocării adunărilor generale. Magistrații anunță că vor protesta până când proiectul privind reforma pensiilor de serviciu va fi retras.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

4 comentarii

postat de independent Marți, 26 August 2025 13:54 86.124.201.*** Link la comentariu

pensionare la varsta de 65 de ani si pensie dupa contributivitate...incepand cu 01.01 2026...fara discriminare si exceptii...nu va convine ...out...si verificarea averilor dobandite ,sub ce forma ?

postat de independent Marți, 26 August 2025 13:56 86.124.201.*** Link la comentariu

voi nu aveti dreptul la greva...si ce se hotaraste in parlament...ramane definitiv

postat de mafia italiana trebuie sa faca lectii in romania. Marți, 26 August 2025 14:04 128.127.119.*** Link la comentariu

cum poate fugii de bunavoie ciinele de linga macelarie? sinteti cu capu? astia sint in smecheria ce conduce tara. tara nu e condusa de prim-mistru, presedinte. tara e condusa de smecherie, mafia....

postat de Dan Marți, 26 August 2025 15:02 109.166.130.*** Link la comentariu

Nu i întreabă nimeni daca e legal sa și suspende activitatea? ...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.