Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Testamentul lui Alain Delon, atacat în instanță. Actorul, acuzat de ”iresponsabilitate”

Fiul lui Alain Delon, Alain-Fabien, a intentat un proces împotriva fratelui și surorii sale, solicitând anularea testamentului actorului, scrie La Stampa, preluată de Rador - Radio România. 

Conform informațiilor Le Monde, Alain-Fabien deține dovezi medicale nepublicate anterior care demonstrează că, atunci când a semnat un al doilea testament, actorul nu mai avea putere de discernământ, pe fondul accidentului vascular cerebral suferit în 2019. Drept urmare, Alain-Fabien, fiul cel mic al actorului, solicită anularea acestuia. 

Potrivit celor preluate de Hotnews.ro, vestea procedurilor judiciare privind testamentul lui Alain Delon, decedat pe 18 august 2024, la vârsta de 88 de ani, a fost comunicată oficial către Anthony (60 ani) și Anouchka (34 ani) de către un executor judecătoresc. Presa franceză estima anul trecut averea lui Alain Delon între 50 și 250 milioane de euro. 

Testamentul contestat de Alain-Fabien, în vârstă de 31 de ani, a fost al doilea făcut de actor și a fost semnat la Geneva. În document, Delon o numește pe Anouchka unică moștenitoare, corectând conținutul primului testament, din 2015. În acel prim document, Delon îşi împărțise averea în trei părți: 50 la sută către Anouchka și 25 la sută către fiecare dintre cei doi fii ai săi.

O primă audiere civilă este programată pentru 9 martie 2026, în fața tribunalului din Paris.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.