Poza zilei. Cine cui îi alina durerile?

Pe o alee din Micro 17, o pisică fără stăpân s-a oprit o clipă, lăsându-l să o mângâie pe un bărbat înalt şi subţire, care-i vorbea aproape în şoaptă, dezmierdând-o nu doar cu mâna, ci şi cu glasul şi cuvintele pe care noi toţi le folosim când ne adresăm fie unui copil foarte mic, fie unui animal blând şi drăguţ. Interesant este că pisica aceasta nu-i neapărat blândă, fiind mai degrabă obişnuită să fugă de oameni, deşi, este clar, cineva o hrăneşte. Dar, cumva, în lumina blândă a finalului unei dimineţi de octombrie, pisica a simţit că omul care se oprise s-o mângâie şi care purta în piept însemnul de doliu, avea mai multă nevoie, în acel moment, de căldura acestei mângâieri. Fiindcă, dăruind alinare, o şi primea, la rându-i, într-o clipă în care-i era atât de necesară. Semn că Dumnezeu vine atunci când avem nevoie şi nu mereu în forma în care-l aşteptăm.