Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Dar cu trotuarul nou ce-aţi avut?

Fotografia zilei de astăzi este primită de fapt săptămâna trecută, de la unul dintre cititorii noştri, de aceea asfaltul nu este ud de ploaie.

"Trotuarul din imagine, aflat pe strada Nae Leonard, a fost refăcut în vara acestui an, însă de curând a fost decopertat și cu siguranță va primi un "petec" de beton. Oare nu poate exista o cronologie a lucrărilor, astfel încât să nu se repete astfel de "intervenții" ulterioare?", se întreabă, pe bună dreptate, cititorul nostru.

Nu este singura zonă reabilitată din oraş unde, imediat după terminarea lucrărilor, s-a mai descoperit nevoia subită a vreunui nou racord, a vreunei noi ţevi etc. Impactul lucrărilor de mântuială făcute pentru peticirea gropilor s-a văzut şi de curând, pe strada Brăilei, în intersecţia cu strada Argeşului, unde o porţiune abia asfaltată după o lucrare la canalizare s-a scufundat la prima ploaie.

Acum, ţinând cont că marţi se aşteaptă ploi torenţiale, nu ne rămâne decât să sperăm că pe trotuarul străzii Nae Leonard nu va pluti nimeni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Luni, 10 Noiembrie 2025 16:55 109.166.130.*** Link la comentariu

E simplu. Da la o firma de partid aceasta " lucrare". Și hop mai zboară un 100.000 de euro în buzunarele cui trebuie

postat de Quaestio Luni, 10 Noiembrie 2025 19:35 86.124.201.*** Link la comentariu

Sunt bani . are grija Primarul de 'baietii lui' .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.