Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Manevra prin care un jucător la păcănele a procurat o sacoșă de bani

Un gălățean în vârstă de 29 de ani a dat un tun unei săli de jocuri din oraș, după ce a făcut rost de bani falși.

Mai exact, euro și dolari, cu care s-a dus la un stabiliment de păcănele și pe care i-a înmânat operatoarei de sală pentru a-i fi schimbați în lei. Angajata i-a remis nu mai puțin de 38.000 de lei, bani pe care tânărul i-a jucat până la ultimul, după care și-a văzut de drum.

În urma sa, reprezentanții sălii de jocuri și-au dat seama că au fost înșelați și au anunțat poliția, punând la dispoziția ofițerilor de la BCCO valuta falsă și înregistrarea de pe camerele de supraveghere. Anchetatori au stabilit, la expertiză, că bancnotele erau contrafăcute și au descins la domiciliul persoanei suspecte.

În urma investigațiilor, jucătorul-escroc a fost depistat și reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de înșelăciune și punere în circulaţie de valori falsificate. El a fost prezentat unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, care a dispus să fie cercetat sub control judiciar, măsură valabilă pentru următoarele 60 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Trezoreria norocului Joi, 20 Noiembrie 2025 16:33 86.120.239.*** Link la comentariu

Asta a fost ca banii falși dați lăutarilor de către Nati Meir. Dedicație fără număr !

postat de 77777 Joi, 20 Noiembrie 2025 16:59 46.97.171.*** Link la comentariu

Trebuie anchetat de ONJN și asta cu păcăneaua. 38.000 lei fără sa returneze castig? Valută falsă, păcănele mânărite. S-a furat hoț pe hoț. :-)) Arestați si păcăneaua.

postat de paloma Joi, 20 Noiembrie 2025 20:14 5.13.180.*** Link la comentariu

Hotul striga hotii !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.