Poza zilei. Trotuarul nu e parcare

Imaginea de faţă ne-a fost transmisă de un cititor pe adresa redacţiei "Viaţa liberă", pe 10 decembrie, dar se pierduse în spam, aşa că o publicăm acum, când am recuperat-o. Situaţia remarcată este creată, practic, în fiecare zi, de către unii părinţi care vin să-şi ia copiii ori de la grădiniţă, ori de la cursurile desfăşurate la Şcoala de Arte şi fie staţionează pe banda de circulaţie a troleibuzelor, pe contrasens, obligând troleibuzele să le ocolească, fie parchează pe banda 1 sau aşa cum se poate vedea.
Mesajul care însoţea imaginea este grăitor pentru modul în care cetăţenii reacţionează la asemenea situaţii: "Când vin unii părinți nesimțiți să-şi ia copiii de la grădiniță vis-a-vis de Viața liberă, unde sunt Poliția locală, rutieră? Avem în orașul nostru așa ceva?".
Fără alte comentarii, vom spune doar că, fără îndoială, încălcarea regulilor nu este deloc o chestiune educativă, o valoare pe care să ne dorim să le-o transmitem celor mici.





Încă o dovadă a inutilității PL Gl.eu dacă mă duc la muncă și nu îmi fac treaba sunt sancționat, in schimb vedetele de la PL stau in mașină la căldură, chiar se arată deranjați daca le faci o sesizare
Dupa numar aia pare o masina a unuia din (in)justitie, ati mai vazut voi "duumnezeu" din asta sanctionat? Kovesi a zis ca-n ultimii nu-i vreunul! Si vreti in orasul psd?!
Asta nu-i nimic. Veniți în Micro 21 mai spre seară să vedeți alei ocupate, spate bloc C1, zona Victor Vâlcovici trotuar lateral Lidl, etc. Și asta de foarte multă vreme.
Dar și în Tecuci, în dreptul parcului de pe bulevardul gării e la fel și chiar mai mult! Zeci de mașini ocupă trotuarul și ești obligat să mergi pe carosabil. Poliție există doar pentru leafă!
legal se poate parca pe trotuar dacă se lasă 1 m acces pietonal.
PL nu-si face treaba in oras dar stie sa fenteze ziua{zilele} de munca fara sa faca mai nimic in orasul asta , dar leafa merge bine atat timp cat se fofileaza sau se fac ca muncesc.
La cum a parcat este polițist, jandarm, procuror sau judecator. Ei sunt cu gradul mare de nesimțire
Mi s-a intamplat de 2 ori, pe Otelarilor, sa circul ca pieton linistit pe trotuar si din spate, pe acelasi trotuar ma claxonau masini sa le fac loc sa parcheze.
Cata treaba avea cititorul.
Laurentiu,sau poate e avocat, nascut in 83 are masina care trebuie deci poate parca oriunde.Poate e amator de sport....din fotoliu si suporter infocat.Destia a castigat orasul,multi tare.
La acea adresa sunt probleme frecvent, parcheaza cu bara lipta de poarta si blocheaza tot trotuarul, ba pe spatiul verde, amenzile sunt prea MICI!
Garaj, vis a vis de Starea Civila Nu poti sa-ti lasi masina nici pe strada si nici in fata garajului ,adica sunt blocate inca doua locuri.Cred ca ar fi util , Liber la parcare mai putin intre orele -
ia duceti-va voi sa faceti poze , mai sus pe Domneasca , intre str. Basarabiei si Gradina Publica !!!! . Sa vedeti zeci si zeci de masini pe trotuar.