Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Luptătorii gălăţeni, printre primii la antrenamente

Luptătorii gălăţeni, printre primii la antrenamente

LUPTE. Sportivii secției de lupte de la Clubul Dunărea au revenit la antrenamente odată cu trecerea sărbătorilor de iarnă și a încheierii vacanței școlare. În această secție, ca și la Centrul de Antrenament de la Târgu Bujor, participă la programul de pregătire în jur de 60 sportivi. Antrenori ai acestora sunt Dumitru Buleandră și Octavian Berbeci. Și în actualul sezon, acest grup de sportivi - de la cel mai tânăr (12 ani) și până la seniori - au obiective de performanță, pe care doresc să le îndeplinească. Pentru început, are loc procesul de legitimare a sportivilor ce pot fi promovați, completat cu controlul și viza medicală. În scurtă vreme, va avea loc și concursul de verificare în cadrul clubului, dar și cu sportivi din alte grupări.

FOTBAL. Oțelul are de jucat primul meci amical din această perioadă de pregătire, sâmbătă, în deplasare, cu Unirea Slobozia. Partida este programată de la ora 12:30, având ca scop pentru antrenorul Laszlo Balint să ruleze tot lotul de jucători avut la dispoziție. Primul meci de campionat al gălățenilor din 2026 este programat pe 18 ianuarie, în deplasare, la CFR Cluj.

ÎNSCRIERI. Asociația Județeană de Fotbal Galați anunță că au început înscrierile pentru competiția de fotbal în sală "Cupa de Iarnă". Respectiva competiție, ajunsă la ediția cu numărul 13, este rezervată echipelor din ligile a patra și a cincea. Edițiile precedente au fost adjudecate, de regulă, de echipe din Liga a IV-a, dar au mai fost și surprize.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.