Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Victorii la 40 de goluri, pe ”Dunărea”. Din sportul gălățean

Victorii la 40 de goluri, pe ”Dunărea”. Din sportul gălățean

HOCHEI. Echipa de juniori Under 20 a CS Municipal, pregătită de antrenorul Cătălin Geru a susținut o partidă dublă în Campionatul Național de hochei, la Patinoarul ”Dunărea”, cu formaţia bucureşteană Red Hawks. În ambele meciuri, jucătorii gălățeni s-au impus la scoruri... consistente (18-1 şi 22-1). Din acest motiv au fost probleme în calcularea celor 40 de goluri înscrise! Iată numele autorilor: Pohrib 5, Simionel 4, Kryvenda 4, Barbu 4, Skabara 3, Popescu 3, Filer 3, Tomulescu 3, Morun 2, Bujeniță 2, Iancu 2, Bute 2. Trincu, Dragu și Gologa. Elevii lui Cătălin Geru se clasează pe primul loc în Grupa a II-a și au acumulat 18 puncte. Următorul joc, peste două săptămâni, pe 9 februarie, în deplasare, la Triumf București.

HANDBAL. Jucătorii echipei masculine de handbal CSU Galați au susținut în weekend meciul penultimei etape a Diviziei A - prima fază a Campionatului Național. Au întâlnit echipa a doua a CSM Buzău și după o prestație reușită s-au impus destul de lejer: 34-29 (18-11).
În prima repriză, gălăţenii au reușit o desprindere ce avea să devină decisivă: 14-4, în min. 10. Din nou, golgheterul echipei a avut 11 reușite. Dar iată întregul lot și marcatorii celor 34 de goluri: Dinu - un gol, Voica - Mârșiu, Costea 11 goluri, Buțea 1, Chertif 2, Ioniță 2, Avramescu, Regea 5, Andrei 3, Stali, Vîlceanu, Ionescu 3 și Eros 6 goluri. CSU a urcat pe locul 5 în Seria A, cu 6 puncte și va juca etapa următoare, sâmbătă, 31 ianuarie, în deplasare cu Politehnica Iași. 

VOLEI. În etapa a treia a returului Diviziei A2, la Galați s-au confruntat două echipe de mare tradiție ale voleiului feminin. Apriori, un meci facil la prima vedere întrucât în tur gălățencele câștigaseră fără drept de apel, cu 3-0. De data aceasta lucrurile s-au schimbat. Acest derbi studențesc a pornit bine pentru gazde, cu 25-17 în primul set, dar pe parcurs au intervenit probleme reale. Oaspetele au câștigat următoarele două seturi, la 19 și la 22, scorul devenind 2-1 pentru Știința Bacău. Astfel s-a îngreunat și misiunea jucătoarelor conduse de Ileana Berdilă și Adriana Dudnic. A fost nevoie de eforturi suplimentare pentru a reveni la cârma jocului. S-a făcut 2-2 la seturi (după 25-23), iar în decisiv au zburdat către victorie fetele noastre, cu 15-6.
Formula de start a CSU Galați: Anamaria Berdilă, Sorina Răileanu, Andreea Stănescu, Lavinia Onaci, Alexandra Iordache, Gabriela Panait - Delia Crăciun (libero). Au mai jucat: Violeta Stan, Maria Neacșu şi Ioana Acxinte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.