Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Consilier al premierului Fico, implicat în scandalul Epstein

Consilier al premierului Fico, implicat în scandalul Epstein

Premierul slovac Robert Fico a anunţat că a acceptat demisia consilierului său Miroslav Lajčák, fost ministru de externe, acuzat că ar fi comunicat cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, transmite duminică AFP, preluată de Agerpres.
”Accept oferta sa de a încheia colaborarea noastră, chiar dacă toţi pierdem, nu doar eu, o sursă incredibilă de experienţă şi cunoştinţe în politica externă”, a declarat şeful guvernului slovac.
Ministru de externe între 2009 şi 2010, apoi între 2012 şi 2020, Miroslav Lajčák a prezidat, de asemenea, Adunarea Generală a ONU şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Recent, el ocupa funcţia de reprezentant special al UE pentru Balcanii de Vest. Această demisie a avut loc a doua zi după publicarea, de către Ministerul american al Justiţiei, a peste trei milioane de pagini suplimentare referitoare la Epstein. Potrivit unui schimb de sms-uri consultat de BBC, datând din 2018, Epstein îi promitea femei lui Lajčák, pe atunci şef al diplomaţiei slovace. Jeffrey Epstein a fost acuzat că a creat o reţea vastă de exploatare sexuală a fetelor minore. S-a sinucis în închisoare, în august 2019, înainte de a fi judecat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.