Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Partidă dublă la Cârța. Din sportul gălățean

Partidă dublă la Cârța. Din sportul gălățean

HOCHEI. AS Sapienția și CSM Galați se vor întâlni, vineri și sâmbătă, în două partide din grupa valorică 6-9 a Campionatului Național de hochei seniori, partide găzduite de patinoarul din Cârța. Primul joc va debuta la ora 18,50, iar cel de-al doilea, la ora 20,00. Cele două echipe s-au înfruntat de șase ori în acest sezon și și-au împărțit victoriile, câte trei fiecare.

ATLETISM. La Bacău, au avut loc întreceri de atletism contând pentru Concursul Național de sală ”Memorialul Dorin Melinte”. Au participat sportivi la categoriile: U20, U18, U16. La categoria Under 16 s-au evidențiat şi atleți de la CS Școlar Tecuci: Rareș Chiș - medalie de aur și Denis Matei - medalie de bronz, ambii în proba de 60 m garduri.

CAIAC-CANOE. Întrucât Lacul Cătușa a fost înghețat, caiaciștii și canoiștii de la CS Școlar se pregătesc la sala de forță, de la sediul clubului. Cei doi antrenori, Adina și Adrian Maftei, fac pregătire fizică generală cu întregul efectiv, în frunte cu cele trei fete selecționate în lotul descentralizat al juniorilor mici: Corina Alexandru, Andreea Codrescu și Teodora Eustavridis. Colegul lor, caiacistul Matei Ursachi, se află în pregătire la Snagov, cu lotul juniorilor mari. La pregătirile de la Galați se află și alți vâslași, printre care Concita și Răzvan Luca, Vlăduț Leopa și Vlăduț Trenciu. Prima competiție din acest an este programată la sfârșitul lunii aprilie.

VOLEI. Lucian Năstase va arbitra meciul echipelor feminine de volei Rapid - CSM Lugoj, iar Florin Dimachi va fi observator la Dinamo - CSO Voluntari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Exista viata si fara mizeria de fotbal. Vineri, 13 Februarie 2026 09:05 86.124.200.*** Link la comentariu

Ar trebui popularizate sporturile sa stie copiii "suporterilor" ca exista si alternative la mizeria de fotbal.Aseara la olimpiada meciul Canadei a fost demn de o finala.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.