Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

În această după-amiază, forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Galați au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o vulcanizare din satul Gara Berheci, comuna Gohor.   La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Galați.  

În urma incendiului au ars aproximativ 20 de metri pătrați din interiorul spațiului afectat. De asemenea, au rezultat trei victime care au suferit arsuri pe suprafața corporală.

Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.  

Din primele cercetări, cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă manipularea necorespunzătoare a unei butelii. Se pare că, în încercarea de a opri o scurgere de gaze prin strângerea acesteia, a fost rupt capul buteliei, fapt ce a dus la producerea incendiului.  

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Somnul rațiunii naște monștri DEI Sâmbătă, 28 Februarie 2026 06:20 5.13.144.*** Link la comentariu

E accident colectiv de munca? ITM-ul mai exista?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.