Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un recidivist notoriu va fi judecat pentru că a încercat să-și ucidă fratele

Un recidivist notoriu va fi judecat pentru că a încercat să-și ucidă fratele

Gălățeanul arestat la jumătate lunii trecute după ce a pus în pericol grav viața fratelui său va fi judecat de Tribunalul Galați pentru tentativă de omor calificat.

Procurorii au finalizat în timp record ancheta în privința recidivistului cunoscut cu multiple probleme cu legea și l-au trimis în judecată chiar înainte ca primul mandat de arestare preventivă să expire.

Anton Swartz, din Independența, este acuzat că la mijlocul lunii trecute, în urma unui conflict pe care l-a avut cu fratele său, l-a înjunghiat pe acesta în gât. Rana putea să-i fie fatală bărbatului, căruia medicii i-au salvat viața în ultima clipă. Ținând cont de gravitatea faptei și de trecutul agresorului, procurorii l-au reținut pe loc, iar instanța l-a trimis preventiv în arest.

”În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 18 februarie 2026, inculpatul, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate, căreia i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona gâtului, cauzându-i leziuni traumatice ce necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a precizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Anton Swartz riscă cel puțim 10 ani de pușcărie. El este un obișnuit al închisorilor, fiind în repetate rânduri condamnat, încă de când era minor, pentru diverse fapte, de la tâlhărie la viol şi înșelăciuni prin metoda ”Accidentul”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Sâmbătă, 7 Martie 2026 07:27 128.127.119.*** Link la comentariu

Bă bine le făceau fracezii când îi duceau in insula diavolului.Erau între ei se puteau omorâ cât voiau ,si fura la fel.Pe o insulă,izolați și lăsați să se descurce cu ce le dădea natura.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.