Recidivist beat şi fără permis al șoselelor, lăsat liber. O nouă decizie bizară la regimul circulației

Doi bărbați din Tecuci au ajuns în fața unui judecător de drepturi și libertăți, zilele trecute, după ce au fost depistați pe un drum public, conducând aceeași mașină.
Agenții care i-au tras pe dreapta, pe rând, aveau să constate că amândoi aveau același ”păcat”. Nu dețineau permis de conducere și se aflau sub influența substanțelor interzise. După ce polițiștii s-au edificat asupra lipsei dreptului de a conduce în cazul amândurora, iar testele rapide au arătat că nu erau ”curați”, Cristi-Vijai M. și Dimitru P au fost duși pe loc la o uitate medicală pentru stabilirea faptului că se aflau sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Analizele au confirmat, motiv pentru care procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a decis prezentarea acestora la instanță, cu propunere de arestare preventivă, numai că deși cel puțin Vijai nu este chiar un debutant în a încălca regulile de circulație, judecătorul a decis ca atât el cât și amicul său să nu ajungă după gratii și a dispus punerea deîndată în libertate. Măsura a fost contestată de Parchet urmând a fi rediscutată zilele următoare, la Tribunal.
”În temeiul art. 227 alin. 1 Cod proc. pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor M. Cristi-Vijai şi P. Dumitru , dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză”, a decis completul de la Tecuci.
Motivul pentru care procurorii vor insista ca măcar Vijai să primească o măsură restrictivă de libertate este acela că bărbatul are un istoric nu prea cuminte. În urmă cu câțiva ani a fost acuzat de conducere fără permis, și chiar trimis să judecată, numai că procesul nu s-a finalizat cu o condamnare pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale și astfel individul nu a mai putut fi pedepsit.
Mai mult, la începutul acestei luni, a fost trimis în judecată, într-un alt dosar, de lovire și alte violențe, în care apare ca inculpat alături de alți trei complici și de trei bărbați, părți vătămate în conflict.





Magistratii lui peste. Fie ca acesti magistrati sa fie victime ake acestor neispraviti. Asa poate vor intelege ca dreptatea este una singura iar tertipurile sunt doar niste magarii inventate pe langa
Judecătorul exclus din magistratură si condamnat ptr favorizarea infractorului.
Judecătorul e toba de carte. Absolvent de INM. Ori au avut avocat bun care " a terminat" la București. Nu vom ști niciodată. Sau poate AI așa a considerat că e legal
Judecatorul dat afara din magistratura ptr ca e mana in mana cu infractorii.
Vijai sigur e suedez ceva....cat despre considerentele pentru care judecatorul a lasat specimenul in libertate....
... Judecător care vrea pensie specială și să se pensioneze la 40 de ani.. Dar ia decizii la mișto!
Ăștia nu sunt magistrați,o parte din ei sunt o adunătură de oportuniști corupți care și acum se dovedește că jurnaliștii de la Recorder aveau motiv să investigheze corupția din sistemul de justiție!!