Elevi buzoieni, nemulţumiţi că nu au putut urca în Turnul TV din Galaţi

Situaţie neplăcută joi dimineaţă, la Turnul de Televiziune. Potrivit unui video postat ulterior pe Facebook, câteva zeci de elevi din Buzău, însoţiţi de cadre didactice într-o excursie în cadrul Săptămânii Verzi, au vrut să admire oraşul de sus şi nu au reuşit să facă acest lucru, reacţionând printr-o postare distribuită online, la care ulterior au răspuns printr-un comentariu şi administratorii restaurantului "Cloud Dining".
Deşi în trecut, contra unei taxe, se putea urca în turn, în spaţiul aferent restaurantului, pentru a admira priveliştea şi a face fotografii, de când s-a schimbat administratorul acest lucru nu mai este posibil, spaţiul respectiv fiind exclusiv destinat clienţilor restaurantului, în intervalul de funcţionare a acestuia şi în baza unei rezervări telefonice prealabile.
În consecinţă, elevii din Buzău, care, potrivit reacţiei restaurantului, ar fi ajuns acolo înaintea începerii programului restaurantului şi fără să se fi făcut prentru ei vreo rezervare, nu au putut vizita turnul, plecând dezamăgiţi.
Supărarea lor şi a profesorilor însoţitori a găsit ecou online la mulţi alţi gălăţeni, dintre care unii au sunat şi la redacţie, indignaţi că, astfel, imaginea oraşului are de suferit.
În comentariul pe care l-au postat la materialul video al buzoienilor, administratorii restaurantului explică situaţia:
"Dorim să precizăm foarte clar că locația funcționează exclusiv ca restaurant, nu ca obiectiv turistic. Accesul în incintă este destinat clienților care doresc să se bucure de o experiență culinară și de priveliștea oferită, motiv pentru care nu mai este aplicabilă taxa individuală pentru accesul cu liftul, așa cum era în trecut. Referitor la observația dumneavoastră privind zona de jos, menționăm că "Cloud Dining Ground" este conceput special pentru evenimente private, în timp ce "Cloud Dining Sky" este dedicat experiențelor culinare la înălțime, deschise publicului larg.
Pentru situații similare, o discuție telefonică în prealabil ne-ar fi oferit posibilitatea de a vă oferi toate detaliile necesare și de a vă ghida către cea mai potrivită opțiune pentru vizita dumneavoastră. Pentru rezervări sau informații suplimentare, vă stăm cu drag la dispoziție la +40 (771) 008 452. Înțelegem că pot exista așteptări diferite, mai ales pentru cei care au cunoscut locația în forma anterioară, însă conceptul actual este al unui restaurant modern, bazat pe servicii și experiență completă. Vă mulțumim pentru înțelegere."
Evident, ca întotdeauna în asemenea cazuri, opiniile sunt împărţite. Unii gălăţeni consideră îndreptăţită reacţia restaurantului, mai ales că spaţiul nefiind foarte amplu este destul de greu să duci acolo zeci de copii, alţii cred că se putea face o excepţie, astfel încât micii turişti buzoieni să nu plece cu sentimentul că gălăţenii nu sunt primitori.
Un lucru este însă clar, puţină pregătire înainte de orice excursie nu strică.





restaurantul are dreptate. picii sa mearga la gradina botanica, gradina zoo, parcuri daca vor distractie. acolo e afacere....
Spațiul respectiv face obiectul unui contract de concesiune? Tot pe 2 lei pt cine sponsorizează partidul ?
Orasul ...la Privat . O inspectie sanitara 'inopinanta' ii reseta Atitudinea . Invocam civismul din noi , dar unii tot in Fundul Curtii au ramas . Ce zicea dom' Primar - Galatiul Oras Turistic ?
Ca intotdeauna, pentru bananierii vesnic nemultumiti si admiratori ai Partidului Repetentilor (usri), "Pucheanu e de vina"... nu conteaza ca turnul nu apartine primariei...
Poate unii nu știu, restaurantul-bar de sus se învâtrtea și aveai posibilitatea să cobori pe scări(liftul costa 10 lei).După care a fost militarizat și ciuciu...să nu lași niște copii să urce ?
„unu” sunt convins că nu ai fost niciodată sus,ai să ajungi tu vreodată...dar ce ai cu copiii? Poți rămâne la parter sau la subsol să bei o vodkă liniștit.
Marlanie gratis!...golani,alde neica nimeni,ne fura orasul de sub picioare si il fac "privat"...cum au facut si cu Dunarea,si cu baltile de pescuit,etc.Au mostenit de la'lde ma-sa pamanturi si ape...
Ne poate spune cineva cine detine Turnul de Televiziune? Este privat? La revolutie a fost de stat. Daca este privat, cum a ajuns asa?
Un privat care urinează cu boltă de la înălțime. Pare incredibil dar uite așa s-a privatizat și faleza. Cu un contract pe doi-trei lei au devenit stăpâni ai bunului public al statului sau orașului.
Cei care nu ați simțit ce înseamnă să fiți antreprenori... abțineți vă! Sunteți hateri de profesie.. să nu zic frustrați de micro realizările personale.. Afacerea e afacere ... dacă înțelegeți...
Ce fel de afacere e cea care tine potentialii clienti la distanta? Cam la fel de "exclusivist" e tot orasul, e politica locala sau ce?
Ar trebui inițiat un boicot ,poate imediat in cap se va duce acel bos ce a acaparat un sediu de la fosta securitate a statului(tata lu primar era activ acolo )
am vazut si eu filmarea cu cele doua ``profesoare``, bine ca nu au vrut sa-mi viziteze mie casa ca este cam acelasi lucru, ca si eu stau cu chirie. 35 de ani de Revolutie si mentalitatea e acceasi...
Îi înțeleg și pe elevi, încă mai cred in povesti; dar ce înțelegi dacă vezi orașul de sus? Este ca și cum l-ar vedea într-o poză; același lucru îl pot vedea și în pozele de pe internet
Discriminare pentru cativa copii care riscau sa ,,murdareasca'', parerea mea este ca e urat ceea ce s-a intamplat si e o lovitura de imagine serioasa pentru aceasta locatie.
Tipic românesc.
NOI suntem un oraș de primari prăjiți,avem nevoie de un guvernator...sau dictator.
Citesc si ma crucesc...Fratilor,ganditi inainte de a scrie!Platiti voi din buzunar energia electrica necesara ascensorului, pt a ridica/cobori in regim de siguranta un grup de elevi? Oras comunist!
„Anti moldovean” nu îmi piace să dau replici la comentarii însă nu mă pot abține să zic că ești o namilă de prost,antrepenor cum spui că ești.
Biade mai bine te tai cu lama,lasă în pace Sfânta Cruce.Cum poți pune pe „harta turistică” Turnul de Televiziune fară ascensoare avizate ISCIR?...marea enigmă este cine operează acolo?
Turnul de Televiziune cred că este o problemă evidentă pentru autorități,când și cum?...așteptăm să devenim un „Oraș turistic” ca aeroportul din Tecuci.
Efectiv știrea asta m-a supărat tare,e chestie de educație sau de copii luați la mișto?..de fapt niște edili incompetenți și-au bătut joc de oraș,au furat sufletul gălățenilor.
Viitorul turnului TV: - Sus se vor organiza vizite scurte în grup limitat, cu foto, filmări și ghid organizat, contra cost! - Jos se pot organiza evenim. și lua masa în restaurante și terase private
Persoane ca IULIAN ar mai trebui să se abțină de la comentarii! Ce să înțeleagă elevii și profesoarele lor? Ca Turnul TV se poate vizita ca Grădina Botanică? Este restaurant privat! Ce e greșit?
Când vizitezi Vulcanii noroioși în Buzău, la restaurantul de acolo trebuie să faci rezervare. Sunt buzoieni care nu-și cunosc „fieful” lor.
Bineînțeles că e privat.Se putea găsi o soluție pentru copii,totuși,cu condiția de a se ocupa cine trebuie de afacere,nu chelnerii și femeia de serviciu