Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Start în faza a doua a campionatului Ligii a III-a de fotbal

Start în faza a doua a campionatului Ligii a III-a de fotbal

Campionatul Ligii a III-a de fotbal a ajuns în faza a doua, cea de play-off și play-out, care va debuta în acest weekend. Echipele de pe locurile 1-4 vor juca în turneul de play-off, iar cele de pe poziţiile 5-12, în play-out.

La Slobozia Conachi se va juca un derbi gălățean, Unirea Braniștea - Oțelul II. Cei de la Unirea (foto) au ca obiectiv, în aceste șapte meciuri, construirea unei echipe care să poată aborda cu succes sezonul viitor, prin calificarea în play-off. Pe acesta l-a ratat la trei puncte, exact cele cu care au fost penalizați pentru părăsirea terenului la meciul cu Sporting Liești. Lotul pentru acest meci este fără doi jucători, Vasile (care a suferit o intervenție chirurgicală) şi Dragomir (accidentat). 

Tot două absențe și pentru Oțelul II: D. Butuc și Mocanu, toți ceilalți jucători fiind apți de joc. Întâlnirea va fi arbitrară de Andrei Ghiureș (Târgoviște).

Altfel, lieștenii de la Sporting au de disputat opt meciuri în faza de play-off, dar demarează cu un joc în deplasare, la liderul Seriei I. Delegația a plecat de vineri în nordul Moldovei. Sporting o va întâlni pe Şoimii Gura Humorului, liderul Seriei I, iar meciul se dispută pe Stadionul “Areni” din Suceava. 
“Ne-am pregătit corespunzător, abordăm jocul din poziția de lider al acestei noi serii de play-off. Vrem să rămânem acolo sus până la final”, ne-a declarat Cătălin Savu, antrenorul de la Sporting.
Lotul este aproape complet, doar fundașul Dima este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Echipa de pe primul loc din play-off promovează direct, iar a doua clasată merge la baraj. Arbitrul partidei de la Suceava va fi Norbert Kemeneș (Baia Mare).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.