Victima arsă în service-ul de la Șendreni a murit. Un patron și afacerea vieții lui, spulberați de o scânteie

Mai puțin de 48 de ore a supraviețuit victima cumplitului incendiu care a mistuit un service auto din comuna Șendreni. Nicu Miron ("Blondu"), în vârstă de 56 de ani, patronul atelierului auto, nu a putut fi salvat.
Transportat la Spitalul de Urgență după ce o deflagrație însoțită de flăcări violente l-a aprins ca pe o torță, antreprenorul a fost diagnosticat cu circa 95 la sută din suprafața corporală afectată de arsuri de gradele 2 si 3, incompatibile cu viața. Medicii au fost de la început sceptici cu privire la șansele de supraviețuire și au exclus orice variantă de a fi transportat în altă parte.
În comă profundă și asistat de aparate cât timp a fost în spital, Nicu Miron a pierdut lupta, odată cu el pierind și afacerea care îi adusese notorietate printre posesorii de mașini din județul Galați.
Scânteia fatală
Incendiul care l-a ucis pe Nicu Miron și a distrus afacerea pe care a clădit-o în ani a avut loc miercuri seara și a pornit, au spus pompierii care s-au luptat cu focul mai bine de patru ore, de la o scânteie. Altfel spus, cineva a tăiat cu flexul în atelierul în care erau depozitate diverse substanțe și materiale inflamabile, iar scânteile rezultate au declanșat iadul.
”Cauza probabilă a incendiului o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a unui echipament de tăiere, în urma căreia scânteile rezultate au intrat în contact cu materiale inflamabile existente în zonă, pe fondul nerespectării normelor de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanții ISU Galați.
Flăcările violente l-au rănit pe patronul Nicu Miron aflat în hală și i-au provocat arsuri mai ușoare și intoxicație cu fum și unui angajat. O a treia persoană ar fi avut și ea nevoie de îngrijiri medicale, după ce a făcut un atac de panică.
În urma focului și a intervenției pompierilor nu a mai rămas nimic. Pagubele sunt uriașe. Au fost distruse elemente de construcție, bunuri, unelte, aparatură și utilaje pe o suprafață de peste 1.200 metri pătrați. Cinci mașini aflate în incinta service-ului, pentru reparații, au ars complet, iar altele au suferit diverse avarii, au contabilizat forțele de intervenție după ce focul a fost stins.
În cauză a fost deschis un dosar penal, inițial pentru vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă. Acum, după moartea victimei, poliția a face cercetări pentru ucidere din culpă.





Dumnezeu sa il ierte .. era un bun meserias .. la o vârstă tinara, activ si cunoscut toată Moldova ... inițiatorul reparațiilor cutiilor automate ...
Doamne apără și păzește!Bietul om,harnic și muncitor,s-a luptat cu focul să-și salveze afacerea,pâinea.Angajați,impozite,profit.Băgați la cap!Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Se vede ca fiecare facea ce voia acolo si cum voia , e culmea iginerii sa lucrezi cu scantei in mediu inflamabil. Poate o baga careva la cap ca legile naturii nu dau in cap.
' deflagrație însoțită de flăcări violente l-a aprins ca pe o torță ' - La 95% sansele sunt minime . Te frigi pe-o margine de palma si Ustura ca naiba ...dar 95% din piele Corp ?
Daca avea chiar si o asigurare minima pt Incendiu si Explozie, nu-l mai manca sa intre in foc si sa salveze una-alta.... Fiecare cum isi asterne, asa doarme, ca in cazul exploziei din Rahova din Buc.
din pacate trebuie sa intelegem si de ce exista norme de protectia muncii si impotriva incendiilor. nu e suficient sa fii meserias. pacat de el.
Cumplit de adevărat e ce spui...Asta înseamnă cartea,ea face diferența între manager și specialist.Firește că și un contract de asigurare...În fine,Dumnezeu să-l odihnească!Nu vreau să judec
Prostie! Lucrul cu scule ce genereaza scantei in spatiu inchis in hale, se face cu 2 stingatoare alaturi,2 pers, perimetru inchis cu panouri ignifuge, senzori antiincediu, preventia, nema! PACAT!
Dumnezeu sa-l ierte!?
Am videoul cu el mergand pe picioare spre salvare . E victima sistemului medical .Lasa # si il trimit pe whatapp
@ logiclaputerea2 În acel video nu ai văzut ca era tot ars cu hainele lipite de piele ?!!! Cunoști puterea adrenalinei ? Aveti creierul prăjit de atâtea conspirații.