Șofer-pericol public total pe un drum județean

Un localnic în vârstă de 20 de ani, din Măstăcani, a reușit să bifeze toate ghinioanele posibile unui drum nocturn cu mașina prin comună.
În miez de noapte, s-a urcat la volanul unei mașini fără numere de înmatriculare, pentru a face o plimbare prin zonă. Ajuns în satul Chiraftei, a pierdut controlul volanului, neputând stăpâni mașina din cauză că nu are permis de conducere, deci nici cunoștințe cât de cât solide de șofat. A intrat frontal într-un parapet de pe marginea DJ 255 şi s-a rănit grav, find dus la spital de salvarea chemată de oamenii care au văzut mașina avariată, înfiptă în bariera de metal.
Polițiștii sosiți și ei la fața locului aveau să contabilizeze circumstanțele în care tânărul fără școală de șoferi și permis de conducere a reușit, dintr-o lovitură, să marcheze nu mai puțin de trei abateri penale. Oamenii legii au cerut ca acesta să fie testat pentru consum de alcool și substanțe interzise, până la clarificarea acestui aspect deschizând pe numele lui un dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.