CSM Galați a pierdut disputa cu Corona Brașov

Echipa de baschet masculin CSM Galați a cedat, scor 88-96, în meciul al treilea din seria cu CSM Corona Brașov, contând pentru a doua fază eliminatorie din play-outul Ligii Naționale.
Gălățenii au început bine meciul și au condus la un moment dat cu un avans de 11 puncte, dar sfertul al doilea a fost pierdut categoric. Eforturile de revenire în joc păreau că vor fi răsplătite în ultimul sfert, când de la un ecart de minus 12 s-a ajuns la doar o posesie diferență (-2), dar cu David Stan eliminat pentru cinci faulturi, plus două aruncări de trei puncte reușite pentru brașoveni de Mihai Măciucă (baschetbalist român plătit cât toți cei patru străini ai gălățenilor la un loc) au făcut diferența într-un final de joc spectaculos.
CSM Galați a folosit următorii jucători: Wilcox (22 puncte), Arlauskas (16 p), Jovicici (12 p), Axinte (11 p), Stan (10 p), Vlaicu (9 p), Johnson (4 p), Păduraru (4 p), Ciucă.
Pentru formația gălățeană urmează disputarea unei noi serii de "cel mai bun din cinci", cu echipa CSM Tg. Jiu, pentru clasarea pe locurile 15-16.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.