Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cudalbi și Umbrărești, în finala judeţeană a "Cupei României"

Cudalbi și Umbrărești, în finala judeţeană a "Cupei României"

CUPA ROMÂNIEI. Competiția județeană de fotbal aflată în actualitate este "Cupa României". Duminică au avut loc meciurile fazei semifinalelor județene. La Umbrărești, echipa locală Viitorul a întâlnit-o pe CS Ghidigeni. Un joc strâns, cu un singur gol, 1-0 (autor: Mihăilă). A arbitrat fostul fotbalist Robert Postelnicu.
Mai darnică în goluri a fost partida Voința Cudalbi - Luceafărul Berești, încheiată cu scorul de 5-1. Pentru învingători au punctat: Tobă (2), Constantinescu, Ghisman şi Gâță. Unicul gol al bereștenilor a fost înscris de Cristea. A condus jocul arbitrul Gabriel Mihai.
Astfel, finala va fi disputată de Voința Cudalbi (foto), aflată pentru a patra oară în această ipostază (cu două victorii și o înfrângere până acum) și Viitorul Umbrărești (prezentă în premieră în ultimul act). Întâlnirea finală pentru desemnarea câștigătoarei va avea loc pe 21 iunie, pe terenul din comuna Schela.

BARAJ. N-o uităm nici pe Gloria Ivești, care în calitate de campioană a fotbalului județean, pregătește meciurile barajului pentru promovarea în Liga a III-a. Acestea sunt programate pe 20 și 27 iunie (primul meci se joacă acasă). Adversara n-a fost încă desemnată, urmând a fi stabilită din campionatul județului Vrancea. Disputa din fruntea clasamentului se dă între Victoria Gologanu (65 puncte) și Victoria Gugești (63 p). Mai sunt de disputat meciurile unei singure etape.

JUNIORI. Etapa regională este competiția în care sunt angrenate echipele fruntașe de juniori. La categoria Under 19, Alegria Matca a înregistrat a doua victorie, 8-0 cu Academica Tulcea, după ce, în prima etapă, câștigase în deplasare, 3-0, la CS Năvodari. Echipa din Matca este calificată pentru finala Regionalei Sud-Est, unde adversară îi va fi Săgeata Buzău sau Victoria Gugești.
La categoria Under 17, Agrostar Tulucești a jucat cu CSM Adjud. Scorul a fost egal, 1-1, iar după executarea loviturilor de departajare au câștigat oaspeții din județul Vrancea, cu 4-2, calificându-se în finala competiției.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.