Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oțelul s-a mai despărțit de unul dintre jucătorii din sezonul trecut

Oțelul s-a mai despărțit de unul dintre jucătorii din sezonul trecut

Perioada de mercato durează până pe 8 septembrie, iar până atunci loturile echipelor de Superligă vor mai tot suferi modificări. La fel se întâmplă și la Oțelul, de la care încă nu s-au definitivat listele sosirilor și plecărilor de la echipă.

Ultima despărțire oficializată de clubul gălățean este cea de brazilianul Luan Campos, pe care părea că se va baza în sezonul următor. Din păcate, n-a mai fost posibilă colaborarea între cele două părți din motive de indisciplină a sportivului, invocate de către oficialii clubului într-un comunicat de presă.

”SC Oțelul Galați informează că jucătorul Luan Campos a fost exclus din lotul primei echipe ca urmare a unor abateri disciplinare incompatibile cu standardele și valorile clubului nostru”, se arăta în comunicatul de presă.

Între timp, fotbalistul brazilian sosit la Galați cu mari speranțe în precedenta pauză de mercato a ajuns la un numitor comun cu SC Oțelul pentru rezilierea înțelegerii, devenind liber de contract. Totodată, Oțelul s-a eliberat de unul dintre salariile mari de la echipă.

În cele zece prezențe pentru Oțelul în Superligă, Luan Campos a marcat o singură dată. Anterior, evoluase la Sivasspor (Turcia), Veres-Rivne (Ucraina), Portimonense (Portugalia) și America Mineiro (Brazilia). În vârstă de 24 ani, Luan Campos arătase promițător din punct de vedere sportiv, dar viața extra-sportivă tumultuoasă i-a afectat ascensiunea în carieră.

Pe poziția sa de extremă stânga, cum a jucat în cele zece meciuri de până acum, antrenorul Stjepan Tomas se va putea baza pe Joao Paulino (transferat în această vară), Andrezinho (titular de drept pe acel post mai multă vreme) și Patrick (reprofilat între timp ca vârf).

În afară de Luan Campos, Oțelul s-a mai despărțit până acum de: Popescu, Rus, Zivulici, Conrado, Bruno Paz, Debeljuh, Sandu, Chira și Bană.

Zivulici și Paz și-au găsit echipe în străinătate

Dacă plecarea lui Conrado s-a făcut prin vânzare către Radomiak Radom, contra unei sume de transfer, despărțirile de Zivulici și Paz au fost făcute prin ajungerea la final de contract în cazul croatului, respectiv, reziliere amiabilă pentru celălalt. Între timp, Diego Zivulici, fostul căpitan al Oțelului, a semnat la Rudes, în prima ligă din Croația, în vreme ce Bruno Paz a luat calea Ciprului, unde va evolua pentru Olimpiakos Nicosia, tot în prima ligă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Adi Miercuri, 15 Iulie 2026 16:37 178.138.98.*** Link la comentariu

Contra,Zhelev,Ne Lopes,D.Neicu,Olteanu,Lungu,Aftene,Frunză,Bălanică,Postelnicu,Paulino,C. Neicu. Asta vi se pare bancă de rezerve pentru liga 1? Câți din ei ar face față titulari la liga a 2 a?

postat de Tot eu Miercuri, 15 Iulie 2026 19:09 178.138.98.*** Link la comentariu

Eu îi văd titulari în liga a 2 a dintre rezerve doar pe Contra,Zhelev,Ne Lopes,Lungu și Paulino în rest pe ceilalți nici în liga a 3 a nu îi văd să facă diferența. Sperăm să crească Aftene cu Balanica

postat de MIȘU Joi, 16 Iulie 2026 07:43 86.124.202.*** Link la comentariu

Alde neica nimeni s-a învatat să scrie pe comentarii, în primii ani înveți să înjuri, apoi le vine mintea la cap -Tot eu și Adi@- no-name! HAI THOMAS, HAI OȚELUL!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.