Oțelul și-a regăsit forța. Victorie meritată cu FC Argeș

Oțelul Galați a câștigat cu 1-0 partida cu FC Argeș, disputată luni seară, pe teren propriu, în etapa a șasea a Superligii. Unicul gol al meciului a fost înscris de căpitanul João Lameira, la începutul reprizei secunde.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, după un joc viu, cu ocazii la ambele porți. FC Argeș a fost echipa mai periculoasă în această perioadă, raportul ocaziilor fiind de 5-2 în favoarea oaspeților. S-au evidențiat cei doi portari, Dur-Bozoancă și Căbuz, care au intervenit salvator și au păstrat tabela nemodificată.
Lameira a adus victoria
Repriza secundă i-a aparținut în totalitate Oțelului, care a reușit să deschidă scorul în minutul 51. Ciobanu a trimis o centrare excelentă, iar căpitanul João Lameira a apărut la colțul lung și a înscris pentru 1-0.
După gol, gălățenii au continuat să atace și au avut numeroase ocazii de a-și majora avantajul. Ciobanu, Patrick Fernandes și Nuno Pedro au trecut pe lângă gol, iar Sylla și Bordun au încercat să-l surprindă pe Căbuz prin șuturi de la distanță.
Oțelul a mai trimis o dată mingea în poartă, prin Nuno Pedro, însă reușita portughezului a fost anulată pe motiv de ofsaid.
În ultimele minute, FC Argeș a încercat să forțeze egalarea prin mingi aruncate în careul gălățean, dar Dur-Bozoancă a oferit siguranță și a gestionat fără emoții atacurile disperate ale oaspeților.
Christopoulos s-a accidentat și a fost înlocuit de Jelev, dar improvizația din centrul defensivei nu a creat probleme pe linia de apărare.
Oțelul a început partida în următoarea formulă: Dur-Bozoancă – Sylla, Christopoulos, Iacob, Gomes da Costa – Ciobanu, Lameira, Nuno Pedro – Frunză, Patrick Fernandes, Andrezinho. Au mai intrat Jelev, Bordun și Lungu.
Una peste alta, Oțelul a fost echipa mai bună și ar fi meritat să câștige la o diferență mai mare decât cea indicată de scorul final. Victoria confirmă că eșecul categoric suferit la Chiajna, în Cupa României, a fost doar un accident.
În urma acestui succes, Oțelul a ajuns la 9 puncte în clasamentul Superligii. În etapa următoare, formația gălățeană va juca în deplasare, cu FC Voluntari.
Sursa foto: Orange Sport





Felicitari Otelul Galati, le meritati?
Te amuzi când îl auzi pe Sorin Frunză lăudându-l pe Matei pentru „viziune”, când săracul nu poate face o preluare, pierde mingea și, în cel mai bun caz, pasează în spate la Sylla.Să vină Alin Boțogan
@Alin tu ești rudă cu kklin?Lasă-l cîteva meciuri pe Frunză și pe urmă își dă drumul la joc, așa se întărește echipa așa a fost și cu D Bordun! Avem echipă de pe locurile 6-7! FELICITĂRI,HAI OȚELUL !