Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cristian Munteanu acuză „vicierea clară de rezultat” după Oțelul – Corvinul 2-3: „Meciul a fost decis de camera VAR”

Cristian Munteanu acuză „vicierea clară de rezultat” după Oțelul – Corvinul 2-3: „Meciul a fost decis de camera VAR”

Președintele Oțelului a lansat acuzații dure la adresa arbitrajului după înfrângerea suferită de gălățeni pe teren propriu în fața Corvinului Hunedoara, scor 2-3.
Cristian Munteanu a contestat în primul rând faza golului decisiv, marcat de Gillard în minutul 73. Arbitrul asistent a semnalizat inițial poziție de ofsaid, însă reușita a fost validată după o verificare VAR care a durat aproximativ cinci minute. Munteanu a reclamat și o fază petrecută în debutul partidei, când căpitanul Paul Iacob a fost lovit în zona feței și a sângerat, fără ca intervenția să fie sancționată în urma analizei video.
„La golul de 3-2, camera vede din satelit că este ofsaid. Nu poți să vii tu, camera VAR, când tușierul ridică ofsaid, și să întorci decizia pe baza acelor imagini. În minutul 3, căpitanul nostru este lovit, are gura spartă și nu se întâmplă nimic. Nu se poate așa!”, a declarat președintele Oțelului.
Oficialul gălățean consideră că cele două momente au influențat direct deznodământul partidei.
„Este o viciere clară de rezultat. Oamenii aceștia sunt plătiți să vadă asemenea lucruri. Federația a făcut cursuri pentru a-i ajuta să ia deciziile corecte și au fost montate camere. Cei care stau în camera VAR trebuie să ia deciziile care se impun. Nu este normal ca toată lumea să vadă o situație evidentă, iar ei să nu o vadă”, a continuat Cristian Munteanu.
Președintele Oțelului a subliniat că nemulțumirea sa este îndreptată exclusiv către brigada de arbitraj, felicitând Corvinul pentru evoluția de la Galați.
„Când căpitanului nostru i se sparge gura, camera VAR nu mai vede. Îmi cer scuze pentru această ieșire, dar este o viciere clară de rezultat. Pe de altă parte, felicitări celor de la Corvinul. Au luptat și au o echipă bună, însă rezultatul din această seară a fost decis de camera VAR”, a încheiat Munteanu.
În emisiunea Fotbal Club, de pe DigiSport, imediat după încheierea partidei Oțelul – Corvinul 2-3, fostul arbitru Marius Avram i-a dat dreptate oficialului gălățenilor, considerând că nu se impunea intervenția din camera VAR la golul trei al oaspeților. Astfel, ar fi trebuit să rămână decizia din teren, ofsaid, iar jocul s-ar fi reluat de la scorul de 2-2 în acel moment.
Ca urmare a acestui rezultat, formația gălățeană a rămas pe locul 14 în clasament, cu doar zece puncte acumulate din primele zece etape din Superligă.
Urmează o pauză de trei săptămâni, după care sezonul se va relua pentru Oțelul cu deplasarea de la FCSB, sâmbătă, 10 octombrie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Otelul Marți, 22 Septembrie 2026 10:12 213.233.85.*** Link la comentariu

c. m ar trebui sa vada ca otelul nu mai are sustinerea materiala necesara in superliga. sa caute solutii.. altfel pe topogan. lasa comentarii de moment. cauta investitori...

postat de Camelia Marți, 22 Septembrie 2026 11:29 86.124.202.*** Link la comentariu

@ Otelul, DE CE INVESTITORI, pentru nemunca ? Mai intai sa demonstreze ce pot sa primeasca recompense pentru performante si apoi sponsorizari gratuite.

postat de Razzy Marți, 22 Septembrie 2026 11:47 86.122.130.*** Link la comentariu

Ce tot cautati scuze ? Chiar daca nu se valida al treilea gol, era egal si nu-i incalzea cu nimic. In divizia C, direct ! Si asa e haos in zona Ultimul Leu cand joaca ei.

postat de Pavelino Marți, 22 Septembrie 2026 12:09 109.99.0.*** Link la comentariu

Corect, C.M. să caute investitori, nu să se plângă. Lucrez la o firmă cu potențial din Galați și nu a venit nimeni de la Oțelul să discute despre o eventuală sponsorizare în 10 ani. RUȘINE!

postat de DESPERADO Marți, 22 Septembrie 2026 12:38 5.2.129.*** Link la comentariu

Și cu un egal tot prost era: Echipa nu a fost pregătită strategic precum Corvinul! În plus, portarul lor a fost peste Dur-Bozoancă care la golul 2 putea face mai mult! În oncluzie: Un alt antrenor!!

postat de Otelul Marți, 22 Septembrie 2026 13:22 213.233.85.*** Link la comentariu

din ce spune pavelino inteleg ca c. m nu vrea investitori. ca sa poata imparti el banii publici si nimeni sa nu-l intrebe nimic. vreti fotbal cu o droaie de atirnatori la club? nu se poate...

postat de de ce orice investitor trebuie asemuit cu adamescu. chiar nu poate fi si o firma cu seriozitate, car Marți, 22 Septembrie 2026 13:30 213.233.85.*** Link la comentariu

toti sociosi, patroni de carton duc inevital la discutie adamescu. da, a fost un nenorocit ce a distrus clubul, club care nu mai poate trai din bani publici pt. ca galatiul moare. trebuie investitor.

postat de in fotbal de prima liga oriunde in lume trebuie bani si apoi vine performanta Marți, 22 Septembrie 2026 13:35 213.233.85.*** Link la comentariu

camelia, poate esti femeie sau poate barbat. nu conteaza. ce conteaza e ca nu sti nimic despre fenomenul fotbal, si altele. nimeni nu poate demonstra nimic fara bani in superliga. nu se poate ce spui.

postat de Otelul Marți, 22 Septembrie 2026 13:41 213.233.85.*** Link la comentariu

c. m spunea ca spera sa vine ahmetov, sa cumpere liberty. si eu vreau pentru ca omul e afacerist si iubitor de fotbal. dar c. m cu prietenii zboara primii de la club. ahmetov e profesionist...

postat de @Baiatu cu fotbalul din prima liga ca nu intelege lumea fenomenul... Marți, 22 Septembrie 2026 15:48 86.124.201.*** Link la comentariu

Cine impiedica jucatorii sa se antreneze suplimentar? Lenea? Besinile? Ei au doar pretentii de profesionisti pentru ca mentalitate cu siguranta nu.Faceti voi miscare nu mai sustineti lenea.

postat de Roman Marți, 22 Septembrie 2026 18:04 5.13.173.*** Link la comentariu

Daca aveai sange in instalatie le spuneai sa iasa de pe teren.Si asa sunteti retrogradati.Nu vedeti ca nu vorbeste nimeni despre noi nicaieri.(Tv,mas media etc).

postat de Quaestio Marți, 22 Septembrie 2026 18:42 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu poate sa te fure camera VAR ...cat poti castiga TU daca ai/investesti in Jucatori Priceputi/valorosi . Vin si Rezultatele , in Timp . Ce-a fost Epoca Viorel Tanase/Catalin Tofan (2003) ?

postat de Ana List Miercuri, 23 Septembrie 2026 03:54 95.77.107.*** Link la comentariu

Se vede din avion. De la Dorinel-mandatul doi încoace, inclusiv, echipa, indiferent ce jucători are, este numai pentru a schimba antrenorul. Cine o fi regizorul?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.