Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Echipele gălățene de fotbal din Liga a III-a, în căutarea victoriilor

Echipele gălățene de fotbal din Liga a III-a, în căutarea victoriilor

În Liga a treia de fotbal s-a ajuns la etapa a noua, iar situația echipelor gălățene din seria a patra nu este deloc roz. Două dintre ele care altă dată dominau disputele, Sporting Liesti și Unirea Braniștea, se află abia la mijlocul clasamentului, în vreme ce Oțelul II a punctat abia recent, în ultimele etape. În aceste condiții, se poate spune ca se așteaptă revirimentul chiar în etapa din acest weekend.
Singurii care vor juca acasă sunt tinerii jucători ai SC Oțelul. Aceștia joacă sâmbătă, cu Înainte Modelu, de la ora 15:00, pe Stadionul ”Dunărea”. Formația oaspete vine de pe locul al doilea, dar tinerii oțelari vor să obțină un rezultat favorabil. Lotul se prezintă bine, doar cu Andrei Popa accidentat. 
Sporting Liesti are in continuare probleme de lot. Doi suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, Maftei și Chiriac, dar și alte indisponibilități, mai noi sau mai vechi, cum ar fi Costea, Podașcă, Popa și Bercaru. Cu toate acestea, antrenorul Cătălin Savu are încredere în potențialul echipei sale. “Mergem la victorie în deplasarea de la Axiopolis Cernavoda”. 
Aceleași gânduri de victorie și pentru cei de la Unirea Braniștea. Tot doi suspendați pentru “galbene”, Manea și Grădinaru. Dar vor reveni alți doi - Pădure și Drăgan - care ar putea pune umărul la un rezultat bun în deplasarea de vineri (ora 15:00), de la Dunărea Călărași. 
Campionatul Județean - Liga a IV-a, etapa a șaptea, sâmbătă și duminică, ora 12:00: Covurluiul Tg. Bujor - Victoria Independența, CS Ghidigeni - Progresul Munteni, Lascăr Schela - Victoria Tecuci, Gloria Ivești - Avântul Drăgănești, Alegria Matca - Voința Cudalbi, Luceafărul Berești - Siretul Cosmești, iar Victoria Slobozia Conachi stă. 
În Liga a V-a, etapa a șasea, duminică, ora 11:00: Foresta Șendreni - Zino Tudor Vladimirescu, Viitorul Costache Negri - Siretul Piscu, Prutul Vlădești - Viitorul Umbrărești, Flacăra Pechea - Avântul Jorăști, Voința Cișmele - Răzeșii Valea Mărului, iar Mălina Smârdan are etapă liberă. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.