Elevă lovită de mașină în drum spre școală
O copilă în vârstă de 11 ani a ajuns la spital în loc de școală pentru că s-a grăbit și a trecut strada în fugă, prin fața unei mașini. Accidentul s-a petrecut pe DJ 255 C, în comuna Smârdan, arteră pe care copila ar fi traversat-o în fugă, printr-un loc nepermis, în dorința de a ajunge mai repede la prima oră de curs. A avut ghinion, deoarece un șofer de 46 de ani, care venea dinspre Cișmele, nu a observat-o la timp și a acroșat-o, provocându-i numeroase leziuni. Fetița a fost luată cu salvarea și adusă la Galați, la Spitalul de Pediatrie, unde a rămas internată. Polițiștii au stabilit că șoferul nu se afla sub influența alcoolului și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc evenimentul.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.