Fetiță lovită de ambulanță, pe trecerea de pietoni
O copilă în vârstă de nouă ani din Galați a ajuns la spital, duminică seară, după ce a fost lovită de o salvare, în timp ce traversa. Accidentul s-a petrecut pe marcajul pietonal de la intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și Aurel Vlaicu, în momentul în care autospeciala, care venea dinspre ”Două Babe”, a virat la dreapta, la Liceul Metalurgic.
Șoferul, un bărbat de 44 de ani, nu a observat-o pe copila care a pășit pe marcaj chiar în momentul în care lua curba și a acroșat-o, provocându-i leziuni care au necesitat transportarea de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au stabilit că șoferul ambulanței nu se afla sub influența alcoolului și au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili dacă acesta a respectat toate regulile de prioritate.
Anchetatorii vor trebui să stabilească și dacă minora a traversat pe culoarea verde a semaforului.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.