Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alcoolul și neștiința la volan, omniprezente în trafic

Mai multe persoane au fost depistate la finele săptămânii trecute pe drumurile din Galați în timp ce conduceau mașini în situații total incompatibile cu șofatul. Unii dintre cei care au acum probleme cu legea se aflau sub influența alcoolului, alții nu dețineau permis, iar alții combinau cu ”succes” cele două incompatibilități.

Șase este numărul bărbaților care au picat la controalele făcute în trafic, atât în municipiul Galați, cât și pe drumurile din județ, vârstele acestora fiind cuprinse între 22 și 66 de ani. ”Veteranul” este un gălățean oprit în trafic pe strada Nufărului și care avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,62 la mie, în timp ce cel mai tânăr, originar din Drăgănești, a fost depistat la Tecuci, conducând o mașină, deși nu avea permis.

Tot la Tecuci a fost tras pe dreapta un șofer de 32 de ani, care conducea, deși avea permisul suspendat, în timp ce la Liești, un șofer de 48 de ani a dat de necaz pentru o alcoolemie de 0,67 la mie. Un localnic de 44 de ani din Tg. Bujor a avut neinspirata idee să se urce băut pe o motocicletă pentru care nu avea permis de conducere, iar un gălățean de 30 de ani a riscat să se urce la volanul unei mașini cu toate că nu a promovat niciodată examenul de permis.

Toți sunt cercetați penal pentru circumstanțele în care au fost descoperiți de polițiști, fiecare faptă fiind sancționată de lege cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani. În plus, cei prinși băuți riscă să le fie interzis să mai conducă un anumit număr de ani, indiferent de mărimea pedepsei principale pe care le-ar putea-o aplica instanța de judecată. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.