Şi-a PIERDUT VIAȚA în timp ce traversa neregulamentar
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar un altul a fost rănit uşor, în urma unui grav accident petrecut pe bulevardul George Coşbuc. Cei doi bărbaţi, de 62, respectiv, 65 de ani, au coborât, se pare, dintr-un autobuz şi au vrut să traverseze strada prin loc nepermis. Cum nu s-au asigurat, bărbaţii au fost loviţi în plin de un autoturism condus de un gălăţean în vârstă de 58 de ani.
"Un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, care circula pe bulevardul George Coşbuc, a acroşat doi pietoni, care se angajaseră în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, un bărbat de 62 de ani a fost rănit uşor, iar un altul, de 65 de ani, a fost rănit grav şi transportat la spital, unde a decedat ulterior", ne-a explicat cms. şef Cristina Tatulici - IPJ Galaţi.
La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, dar cadrele medicale l-au găsit în stop cardio-respirator pe bărbatul de 65 de ani. "Am fost solicitaţi să intervenim la un accident de circulaţie soldat cu două victime. Una dintre ele era rănită uşor, iar cealaltă era în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, iar pacientul a fost transportat la spital, unde a survenit decesul", ne-a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: GSG

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.