Dragostea nu are vârstă
* Dintre toate ştirile, doar una mi-a atras atenţia. Gary (19 ani) şi Alemeda (71 ani) s-au căsătorit acum aproape doi ani, la nici două săptămâni după ce s-au cunoscut. Şi, dacă nu v-aţi prins, Gary e bărbatul, Alemeda este... doamna. Încă o dovadă că dragostea nu are vârstă. Însă circumstanţele în care s-au întâlnit...
* Cei doi s-au văzut pentru prima dată acum doi, la înmormântarea fiului Almedei, care murise la 45 de ani, din cauza unui atac de cord. Gary a spus că atunci când a privit-o în ochi, a ştiut că ea este aleasă, iar după două săptămâni a întrebat-o dacă vrea să se căsătorească cu el. Almeda avea atunci 70 de ani, iar Gary 17. Astfel, mama lui a fost nevoită să-şi dea acordul. Vedeţi, să mai zică cineva că americanii nu sunt moderni? Nu prea susţin ei familia tradiţională, dar când e vorba de dragoste adevărată, nu se poate împotrivi nimeni.
* Gary, este, aşadar, cel mai tânăr bunic din istorie, dat fiind că Almeda, soţia sa, are opt nepoţi. Sunt şi avantaje, dat fiind că Gary poate consuma alcool dacă îi cumpără nevasta şi poate să se joace pe playstation cu nepoţii. Şi chiar să îi bată!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.