Miki din Victoriei, prinţesă în America
* Aţi auzit deja cu toţii că Mihaela Buzărnescu a câştigat primul ei titlu WTA din carieră şi a reuşit, totodată, să intre în primele 20 de jucătoare ale lumii. Performanţă extraordinară, dacă ne gândim că Miki are deja 30 de ani şi că a avut o carieră măcinată de accidentări stupide.
* Important este, însă, că Mihaela Buzărnescu a reuşit să treacă peste momentele în care plângea pe teren, în care înjura arbitrul de scaun, adversarul, racheta, mingea, copiii de mingi, publicul, portarul arenei şi vreo câţiva oameni care se chinuiau să parcheze la supermarket. Şi că s-a calmat! Un fel de Halep, dar cu vreo 4 ani mai mare!
* Tot din sport, Gigi Becali aruncă iar cu sutele de milioane în jucători. După ce în urmă cu trei săptămâni îi desfiinţa pe toţi, spunând că fumează, petrec şi nu se gândesc la fotbal, acum latifundiarul a anunţat iar că pune clauză de reziliere 200 de milioane de euro pentru un jucător. Păi, nea Gigi, parcă nu mai erai patron la FCSB. Nu?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.