Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Familie tradiţională, dar cu vecinul

* Caz tragicomic în Vaslui, acolo unde un preot a cerut efectuarea unui test de paternitate pentru copilul său, fiind convins că nevasta l-a înşelat. Ei, asta da familie tradiţională! Şi, culmea, cel bănuit că ar fi tatăl copilului este chiar viceprimarul. "Nu iese fum, până nu faci foc! Această vorbă e sfântă! Asemenea vorbe nu ar fi putut exista, dacă ceva nu era la mijloc. De ce nu a zis de mine sau de altul și a zis chiar de ei? Preotul de ce a dat în judecată? Este cumva preotul nebun, credeți? Noi nu credem treaba asta. Omul știe ce face. Treaba lor, până la urmã. Pe noi, de fapt, nu ne interesează. Să fie sănătoși! Dar ce ne doare este că avem drumuri rele, avem sărăcie, avem bătrâni neajutorați, nu avem multe care trebuie în comună, iar noi ne ținem de iubire prin Primărie? Dar ce e aici? Noi îi plătim pe acesti oameni, aleși ori salariați, ce sunt ei, să muncească pentru comună sau să se iubească prin birouri? Rușine să le fie, că sunt oameni bătrâni", s-a plâns unul dintre săteni. Invidia asta. Vedeţi ce face funcţia? Să mai zică cineva că nu e înţelegere între politicieni şi biserică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.