Filme pentru adulţi în incinta Universităţii
*Slavă Domnului, nu este vorba despre universitatea din Galaţi. Ci despre cea de la Timişoara, acolo unde secretara uneia dintre facultăți a fost descoperită de studenţi pe un site de filme pentru adulţi. Başca, unele scene au fost filmate şi în incinta universităţii, pentru a da impresia de autenticitate. Cu numele de scenă „SweetBunny”, secretara reuşeşte să împace foarte bine cele două locuri de muncă, iar şefii din Universitate spun că nu au ce să îi facă. „Totul s-a întâmplat în timpul ei liber, deci nu putem să o tragem la răspundere pentru asta”, a declarat rectorul Universităţii Timişoara.
*Pe principiul ăsta, nici nu mai contează că imaginea instituţiei a fost pătată. În plus, e şi un apel către studenţii şi studentele care vor să facă astfel de lucruri, astfel încât să ştie că dacă fac totul în pauze sau în afara orelor de curs, nimeni nu îi poate pedepsi în vreun fel. Ce să mai, pot veni chiar şi americanii, cu ale lor starlete, să facă filme pentru adulţi în cadrul Universităţii. În afara orelor de program, desigur!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.