Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gura păcătosului politică grăieşte

* Haţ, că l-am prins cu raţa în gură, deşi el se jură că nu fură. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a reuşit să îi sensibilizeze din nou pe senatorii PSD, astfel încât să scape încă o dată de ridicarea imunităţii şi, implicit, începerea urmăririi penale de către DNA. Numai că, de la tribuna Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a scăpat şi un porumbel. „Tot acest referat este plin de minciuni și manipulări și nu am nici un dubiu că este făcut doar în scop politic. (...) În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică, am fost, pe rând, deputat, ministru, prim ministru, președinte al Senatului, și nu am făcut niciodată vreo faptă LEGALĂ”, a spus Tăriceanu.
* Păi, corect, asta ştiam şi noi. La urma urmei, de asta şi vrea DNA să îl ancheteze, nu? Eh, dar cui îi pasă? La urma urmei, dacă ALDE nu a trecut pragul la aceste alegeri europarlamentare, ai fi zis că a învăţat ceva. Se pare, însă, că nu doar în partidul trandafirilor trebuie să fie protejat liderul suprem.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.