Dragostea trece prin stomac
Este un proverb vechi, adus în discuţie, de obicei, atunci când un tânăr urmează să se căsătorească cu o fata care nu prea ştie să gătească. Proverbul pare să fi fost motto-ul emisiunii culinare difuzată în fiecare seară de Pro Tv. După ce juraţii, pentru a-şi explica modul în care aceasta gătise, au întrebat-o pe una dintre concurente dacă este îndrăgostită, fapt confirmat de aceasta, subiectul a fost readus în discuţie şi la ediţia de joi seară. Concurenta, Wanda, a făcut echipă cu Andrei, băiatul de care s-a îndrăgostit în timpul emisiunii. El însă a fost cam dezamăgit. Echipa trebuia să facă aceeaşi farfurie fără ca cei doi să se vadă, ba mai mult, comunicarea s-a făcut printr-un zid. Pe timpul probei, cei doi nu s-au înţeles deloc, lucru remarcat şi de juraţi: „Cea mai slabă comunicare, Wanda şi Andrei… dezastru”.
Culmea, farfuriile celor doi erau aproape identice, iar gustul mâncării i-a cucerit pe juraţi. Explicaţia a fost simplă şi i-a făcut pe concurenţi să roşească. „Mi-a plăcut la voi doi că aveţi o telepatie. Unul a gătit cu creierul şi ea cu inima şi s-au înţeles. Există o potrivire cum trebuie”, a afirmat unul dintre juraţi.
Aşadar, mai în glumă, mai în serios, dragostea nu doar trece prin stomac, ci te şi ajută să câştig probe culinare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.