Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Simplu, dar foarte complicat

Piure… Asta au avut de gătit, marţi seară, concurenţii de la „Chefi la cuţite”. Dornici să treacă mai departe şi să ajungă în etapa următoare, concurenţii au încercat să gătească cât mai bine şi cât mai inventiv. Ce-i drept, proba a fost una şocantă pentru toţi. „Îmi vine să râd cât este de simplu”, le-a spus Cătălin Scărlătescu bucătarilor aflaţi în faţa sa. Simplu sau nu, proba piureului a avut final tragic pentru unii concurenţi. Cei care au avut curaj şi au experimentat bucate sofisticate, precum piure de mango, au trecut în următoarea etapă şi şi-au văzut visul cu ochii. Au ajuns în platoul emisiunii.
Mămăliga, arma decisivă. A urmat însă o altă probă extrem de simplă. Cel puţin asta au susţinut cei trei juraţi. Concurenţii au fost nevoiţi să facă mămăligă. După anunţul juraţilor, concurenţi a început să îşi dea coate, mai ales că printre ei se aflau şi străini. „Ce-i aia?”, „Cum, mămăligă? Eu nu am făcut aşa ceva în viaţa mea”, au fost reacţiile concurenţilor. Mai reuşită sau mai nereuşită, cu cocoloaşe sau fără, până la urmă, toată lumea a gătit mămăligă, iar juraţii au reuşit să îşi aleagă echipele cu care se vor lupta pentru premiul cel mare şi titlul de „Chef la cuţite”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.