Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Artiştii vor concerte ”drive-in”

Reguli, dorinţe, petiţii. Regulile impuse de starea de urgenţă, dar şi cele din starea de alertă au blocat cu totul activitatea tuturor artiştilor, fie că vorbim despre actori sau cântăreţi. Tocmai de aceea, unii artişti îşi doresc spectacole în aer liber sau chiar concerte în stil „drive-in”. Unul dintre artiştii care îşi doreşte acest tip de concert este Delia, care este foc şi pară după ce concertul pe care încerca să îl organizeze în stil „drive-in” a fost anulat. Invitată la emisiunea Xtra Night Show, artista a explicat că a făcut o petiţie către autorităţi ca să-şi susţină proiectul, mai ales că în alte ţări se practică astfel de evenimente. „Mi se pare mult mai periculos să mergi într-un loc cum ar fi un supermarket sau într-un magazin mare, care este deschis în această perioadă, şi în care intră sute de oameni, decât să stai în maşină şi să priveşti. Nu mi se pare că are cineva ceva cu artiştii, dar mi se pare că nu suntem nici măcar ultima lor problemă”, a explicat artista, în cadrul emisiunii nocturne. Ei, şi până la urmă, de ce nu s-ar organiza astfel de concerte, în condiţiile în care oricum tinerii nu ţin cont de nicio regulă în viaţa de zi cu zi, chiar dacă îşi pun viaţa în pericol?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.