Evadarea terminată cu emisiune suspendată
Șoc și groază. Emisiunea ”Acces direct” a fost suspendată. Ei, nu pe termen nelimitat, ci doar așa, puțin, cât să se facă dezinfecție în platou. Totul pentru că cei doi invitați permanenți ai emisiunii, Veronica și Viorel Stegaru, au fost confirmați cu infecție cu coronavirus. Întreaga poveste a fost dezvăluită chiar de prezentatoarea Mirela Vaida. „Când ea a acuzat aceste stări de rău, fără să aibă febră, ne-am gândit că cel mai bine ar fi să facem acest test. Dacă tot i l-am făcut ei, am zis să îi facem și soțului, așa era normal. Pe ea nu am mai chemat-o în emisiune, a venit doar Viorel, care nu avea simptome. Astăzi am primit confirmarea că cei doi sunt pozitivi”, a anunțat Mirela Vaida.
Se pare că virusul a fost luat de la Blăgești, acolo unde celebra ”Vulpița” a vrut să evadeze câteva zile. Evadarea a costat-o scump pe ”Vulpița”, dar și pe cei de la Antena 1, care au fost obligați să suspende emisiunea, dar și să scoată bani din buzunar pentru a face dezinfecție. Și ar fi bine dacă ar fi doar asta, dar este posibil ca întreaga echipă să aibă de suferit, toți fiind acum în izolare, pentru că au intrat în contact cu cei doi soți deveniți vedete peste noapte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.