Când dragostea plutește în aer
Love is in the air. Asta a cântat Ana Maria Ababei, concurentă în cadrul show-ului "Ferma - orășeni vs. săteni", atunci când Viviana Sposub a revenit în fermă. Asta după ce Viviana, care a fost nevoită să locuiască într-o colibă, în mijlocul pădurii, după ce a fost eliminată în urma unui duel, s-a revăzut cu George Burcea. Chiar dacă s-a văzut clar că cei doi sunt atrași unul de celălalt, iată că perioada de despărțire a scos la iveală adevărate sentimente. "Reîntâlnirea cu George a fost foarte emoționantă. Nu mă așteptam să fie așa. M-am gândit mult la clipa în care o să-l revăd, dar mă gândeam că... nu știu, nu neapărat că o să dăm uitării acel sărut din hambar, dar că o să ne comportăm așa cum eram și înainte", a mărturisit Viviana, care de altfel a recunoscut că nu a venit în emisiune pentru a-și găsi perechea. De partea cealaltă, George Burcea a recunoscut că s-a îndrăgostit, asta chiar dacă el este încă însurat și a mărturisit că vrea să își rezolve problemele de acasă. "Sincer, nu știu cum am ajuns să mă îndrăgostesc de Viviana", a recunoscut actorul, care și-a mai pus încă un aliat pe listă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.