Ia pune mâna, Cruduţei i-au crescut sânii!
* …zice Bianca pipăind raitingul direct pe silicoanele Danielei Crudu. Ce i-a răspuns Daniela? Dar ce, poate cineva să-i înţeleagă gâjâitul faimoasei asistente?
* La „Dancing with the stars”, Chaz Bono – este fiica-fiu al lui Cher – rămâne în concurs deşi nu convinge pe nimeni, dar ies cei care au talent şi mai puţină notorietate. Ah, să nu aud că nepotismul s-a născut în România, că nu ştim ce vorbim!
* Pariu că la Hollywood nu mai filmează nimeni din ’90 încoace? Altfel nu-mi explic de ce noi vedem în continuare la televiziunile noastre, „Air force one”, „Die hard” şi „Terminator”.
* „Ani de liceu” – cântecelul interpretat de Stela Enache şi Florin Bogardo, pe unul dintre posturile româneşti. Uau, muzică! Nu de alta, dar când ai de ales între Inna şi Alexandra Stan, mai bine închizi televizorul.
* Reîncepe „Dansez pentru tine”. De data asta, avem Pepe, avem Jojo (se poartă vedete cu nume compuse din silabe bâlbâite, să nu se streseze creierul neted al audienţei). Dar avem şi Andreea, nevastă ot Cabral, şi Alex de la „Zero” – indivizi celebri prin tangenţă, că altfel ei n-au nici o vină. Zic şi eu aşa – nu că m-aş pricepe – dar pe o sticlă mică de suc acidulat, că Pepe ajunge în finală, iar numele Oanei va fi rostit măcar o dată pe ediţie, să nu uite publicul ce scandal superb a făcut ca audienţa de la „Happy Hour” să explodeze în martie 2011.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.