Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Isterie cu Bahmu şi Bănel

Cine a zis că e uşor să fii nevastă de milionar, să te desparţi şi să te împaci la fel de des cum îţi schimbi şosetele, dar de fiecare dată punându-ţi poalele în cap la televizor, pentru ca într-un final să afli tu, ex-consoartă, că ex-ul e nefericit în amor? Bahmuţeanca pare să ştie la perfecţie lecţia şi cum nicio criză nu e mai convingătoare decât una bine murată cu lacrimi de şoricel, iat-o pe Adriana bocind cu foc în microfon la Agentul VIP când a auzit că Prigoană n-are baftă în dragoste. Ce mai contează că s-au certat, că iar s-au iubit sau că, numai câteva ore mai devreme, pe canapeaua lui Măruţă, fosta soacră (mama Bahmuţeancăi) îl făcea, a nu mai ştiu a câta oară, cu ou şi cu oţet pe Silviu cel iubitor de doctoriţe? Că e aşa, că a fost pe dincolo... şi pe fundal poza cu Prigoană pupând-o cu foc pe doctoriţa de care (culmea!), aflăm câteva ore scurte mai târziu, că s-a despărţit. Insuportabil, dom-le, insuportabil!
Lăsăm clanul Prigoană să-şi pritocească o foarte posibilă viitoare reunire şi trecem la şatră. Antena 1 aruncă pe sticlă un nou scandal cu potenţial ţesut în jurul lui Bănel Nicoliţă. De când a anunţat omu' că se face băiat de casă şi îşi pune pirostriile, hop şi neamurile s-au adunat ca hunii la foc şi dă-i ţigăneală. Şi nu oricum, căci "seniorii" familiei, adică mama şi tatăl, proaspăt întors de la cerşit din Franţa, s-au pus pe dezgropat morţii. Că a bătut-o, că nu a fost tată bun pentru copii, că nu aducea bani acasă, că a fost însurat cu altă femeie! Sumedenie de acuze pe capul omului, pornite chiar din gura mamei lui Nicoliţă, de juri că asişti la un scandal monden cu Adriana sau Gabriela! Poate - poate or mai răsări ici, colo ceva firfirei de la televiziunile amatoare de cancanuri siropoase cu iz de Făurei, că doar sunt socri mari şi ar fi păcat să se umple de ruşine. Mai bine de rahat!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.