Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bianca isterica şi Doru don Juanul

Bianca Drăguşanu şi-a dat arama pe faţă, ca să zic aşa, enervată că a fost numită păpuşa de plastic. I-a turuit gura mai rău decât i-ar fi turuit Oanei Zăvoranu sau lui Bahmu şi a împroşcat cu insulte şi înjurături în stânga şi în dreapta, stropii ajungând să fie difuzaţi pe canalul antena 1, la Acces direct. Se poate spune că Bianca a ajuns la capătul răbdărilor, dar mă întreb oare nu ea a vrut atenţie din partea publicului? Atâta timp cât accepţi invitaţii la emisiuni mai mult sau mai puţin dubioase, te bucuri că eşti prezentă „pe sticlă”, atunci trebuie să îţi asumi şi că mulţi te vor critica. Nu a devenit „vedetă” fără acordul ei.
Geme România de don Juani. Cică există pe lumea asta un artist pe nume Doru Todoruţ, care are mare lipici la femei şi îşi lasă nevasta pentru că „îl iubeşte femeile şi e moarte după el”. Tipul se pare că cântă, cacofonia e la locul ei, şi are o formaţie care se cheamă DeepCentral, adică o fi cântând numai din adâncurile fundului centrului. (Moderatorii emisiunii „poveştiri adevărate”, de pe acasă tv, sunt îngroziţi că este explozie de divorţuri, când tot ei vorbesc despre „legendara iubire” şi varza planurilor de nuntă a Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav). În fine, acest Coco Jambo al României ar fi avut, potrivit tabloidelor, nu ştiu ce aventură cu Luminiţa Anghel şi ar fi fost surprins dansând (uau, a dansat!) lasciv cu o domnişoară. Aici ne confruntăm cu două situaţii: una ar fi că toţi cei care dau din gură pe la tv sunt consideraţi artişti, iar a doua ar fi aceea că imediat ce eşti surprins dansând cu o duduie înseamnă că eşti don Juan şi îţi înşeli nevasta.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.